Andra, emoționată până la lacrimi de un moment artistic! Ce a impresionat-o pe cântăreață: ,,Mă doare carnea pe mine” - VIDEO
Andra Măruța a fost impresionată de un moment artistic emoționant! Cunoscuta cântăreață face parte din juriul Românii au Talent de ani buni, însă povestea unei concurente a lăsat-o cu gura căscată.
Andra a fost profund marcată de melodia Mihaelei Breabăn, o femeie în vârstă de 52 de ani care a învins lupta cu cancerul.
„Am fost bolnavă, am avut cancer la sân și domnul doctor mi-a spus, după un an de luptă, că am învins și sunt un om sănătos! Credeți-mă că am ajuns acasă, mi-am luat chitara în mână, după cei 7 ani în care nu mai cântasem, și am compus melodia pe care o să v-o cânt în seara aceasta”, a explicat Mihaela, pe scena competiției.
Momentul a atins-o la suflet pe Andra, care a fost șocată de pozitivitatea femeii. Cu ochii în lacrimi, artista orginară din Câmpia Turzii i-a transmis un mesaj plin de emoție.
„Atât de mult m-a atins faptul că cineva care a trecut prin ceva atât de greu a scris un cântec atât de pozitiv: vreau să trăiesc, vreau să zâmbesc. Doar o femeie curajoasă reușește să facă asta. Impactul tău asupra oamenilor va fi colosal.
Nu ai venit întâmplător aici, nu doar pentru acest cântec! Ci ca să transmiți acest mesaj tuturor femeilor: ridicați-vă, zâmbiți, uite că se poate! Mă doare carnea pe mine de cât de mare a fost impactul asupra mea, care n-am trecut prin așa ceva, dar pot să înțeleg pentru o femeie ce ar însemna asta”, a spus Andra Măruță.
0 Comentarii