Duminica 22 Decembrie

Andreea Bănică spune că pe vremuri nu ducea nici gunoiul nemachiată: „Știam că sunt paparazzi peste tot”


Andreea Bănică este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară, așa că se bucură de o mare comunitate de fani, mai ales pe rețelele de socializare. Ce-i drept, este și foarte activă în mediul online, astfel că recent a dezvăluit de ce utilizează des filtre de înfrumusețare.

Filtrele de înfrumusețare de pe Instagram sunt în trend de ani de zile, iar de atunci și numeroase vedete aleg să le folosească. Printre ele se numără inclusiv Andreea Bănică, astfel că după ce a primit această întrebare de mai multe ori, artista a decis să explice de ce le folosește atât de des filtrele care distorsionează modul în care ar arăta de fapt.

„În ceea ce privește filtrele, într-adevăr, am și eu anumite filtre, cred că avem cu toții asta, doar că le folosesc atunci când mă trezesc și n-am chef să-mi văd fața de dimineață, că-s foarte obosită și mai mereu nu am timp de somn. Și folosesc dimineața, dar am momente când îmi arăt fața și chipul, pentru că nu mă ascund de nimeni și nu m-am ascuns niciodată. Poate pe vremuri aveam problema asta, însă de ceva timp am mai multă încredere în mine”, a declarat Andreea Bănică, la Play It, potrivit Wowbiz.

Andreea Bănică spune că că nu se ascunde și nu se ferește să își arate fața nemachiată, însă sunt momente și momente. De asemenea, a ținut să precizeze că filtrele de înfrumusețare nu au legătură cu încrederea în sine în cazul ei, fiind o problemă rezolvată de mai mult timp.

„Mă cunosc foarte bine, am încredere în mine. Știu când arăt bine, cum arăt bine. Înainte, pe vremuri, nu duceam gunoiul nemachiată. Știam că erau paparazzi după mine, peste tot. Astăzi, ies și în pijamale până la colț, să mă duc la magazin să îmi iau ceva de mâncare. Nu am o problemă cu asta. Asta vine odată cu încrederea în sine”, a continuat Andreea Bănică.

Comentarii Facebook