Antena 1 i-a găsit înlocuitor pe măsură lui Dan Negru pentru noaptea de Revelion. Cine va face trecerea dintre ani


Antena 1 aduce o mare surpriză de Revelion: Florin Ristei și Ilona Brezoianu, noul duo de prezentatori

Antena 1 promite să ofere o petrecere de neuitat în noaptea de Revelion, cu un program special intitulat „Revelionul cel neBUN! Duelul Starurilor”. După o tradiție îndelungată în care Dan Negru a fost gazda show-ului, în acest an, postul de televiziune a optat pentru o schimbare de formula.

În locul lui Dan Negru, care a prezentat 22 de Revelioane consecutive, Antena 1 aduce un duo de prezentatori care promit o atmosferă deosebită: Florin Ristei și Ilona Brezoianu.

Dan Negru a părăsit Antena 1 în 2022 pentru a se alătura Kanal D, iar în ultimii doi ani show-ul a fost prezentat de Nea Mărin, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Acum, șefii Antenei 1 au ales o formulă proaspătă, cu doi dintre cei mai iubiți prezentatori din România.

„Ideea de a prezenta Revelionul a venit de la o glumă pe care am făcut-o cu Florin la Neața. Se pare că gluma a fost o idee bună. Sunt emoționată și mă bucur că am ajuns în această formulă, chiar dacă mă sperie responsabilitatea. Cu Florin am mai avut experiență împreună și cred că energia noastră va face ca acest Revelion să fie unul diferit”, a declarat Ilona Brezoianu.

Florin Ristei, la rândul său, este convins că noua formulă va aduce multă distracție și va surprinde telespectatorii. „Să prezint Revelionul cu Ilona este o provocare și o oportunitate de a aduce un aer proaspăt acestui eveniment. Am făcut-o mai mult pentru ea, pentru că și-a dorit să fie un reper feminin al Revelionului. Sunt sigur că va fi o seară memorabilă și oamenii vor fi încântați de combinația noastră”, a spus Florin.

Așadar, se preconizează o noapte plină de momente speciale, cu roast-uri, parodii și o confruntare între artiști de renume, iar Florin și Ilona promit să aducă o atmosferă inedită și plină de energie pentru telespectatori.

Comentarii Facebook