Duminica 22 Decembrie

Antonia, plătită de un cuplu de milionari pentru a lua masa împreună. Suma fabuloasă pe care a primit-o artista


Antonia este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Este frumoasă, are o voce inconfundabilă, iar fanii ar face orice pentru a petrece puțin timp împreună cu ea și pentru a o cunoaște mai bine. Vedeta a povestit că după un concert, un cuplu de milionari a dorit să cineze alături de ea. În momentul în care a aflat, artista s-a gândit foarte bine înainte de a da un răspuns, ba chiar recunoaşte că a fost nevoie de intervenţia managerului său pentru a accepta propunerea.

La fel ca multe alte vedete internaționale, Antonia a avut pachetele „Meet & Greet”, unde o persoană are ocazia să întâlnească o celebritate și să socializeze sau să îi pună diferite întrebări. Antonia susține concerte nu doar în România, ci și în străinătate. Și de multe ori, fanii sunt nerăbdători să o cunoască și în afara scenei. De aceea, mulți dintre ei apelau la aceste pachete de tip „Meet & Greet” pentru a o putea vedea mai îndeaproape și de a schimba câteva cuvinte cu artista.

a4.jpeg

Un cuplu de milionari a scos din buzunar o sumă imensă pentru a putea lua masa cu iubita lui Alex Velea. Dar până a ajunge să o scoată în oraș pe îndrăgita cântăreață, cei doi au avut de dus câteva negocieri dure.

M-am dus pe bani la masă. Nu pot să spun cu cine, era din altă țară. A fost cu condiții, s-a implicat managerul, s-a implicat tour managerul meu. N-am fost singură, mie mi-e frică de din astea. Eram cu mai mulți oameni. Era un cuplu, un domn și o doamnă”, a dezvăluit Antonia, potrivit Cancan.

Întrebată care a fost suma pe care cuplul a plătit-o pentru a ieși cu ei la masă, cântăreața a răspuns: „10.000 de euro au fost”.

Deși este o artistă completă și iubită de milioane de oameni, Antonia a recunoscut că este o persoană timidă. Și, după ce s-a mutat în România, s-a simțit puțin pierdută, ca și cum nu își găsea locul. Între timp, l-a cunoscut pe Alex Velea care a reușit să o cucerească și să îi ofere o familie și stabilitate.

Am multe de spus și mi-aș dori să mă exprim mai des, dar e evident că în engleză îmi este cel mai ușor. În limba română însă mă blochez, de aceea nu vreau să merg la TV, în podcasturi, simt că nu mă voi exprima corect, mă ia anxietatea, devin timidă. Această reacție vine din traume, din tot ce mi s-a spus până acum ”ești proastă, nu știi să vorbești. De multe ori îmi spun, cine vrea să mă înțeleagă, o va face, cine vrea doar să haterească, tot o va face”, a afirmat Antonia în urmă cu ceva timp pe pagina sa de Instagram.

Comentarii Facebook