Duminica 22 Decembrie

Artistul clujean Fuego a vorbit despre retragerea din industria muzicală: „Marii artiști au preferat să se retragă în vogă fiind”


Deși este la apogeul carierei sale, Fuego a vorbit despre retragerea sa din industria muzicală. Interpretul nu-și dorește să apară în fața publicului până la o vârstă înaintată, ci să urmeze modelul Tinei Turner sau a Tamarei Buciuceanu, și să-și încheie activitatea în plină putere.

„Nu-mi doresc să cânt mult! Atât cât am să pot am să cânt! Marii artiști au preferat să se retragă în vogă fiind. Am adorat-o pe Tina Turner. Am și astăzi autograful ei, cu ștampilă oficială, de la fan-clubul din New-York. E înrămat la mine acasă! Ea s-a retras în plină putere. La fel, marea actriță a noastră, Tamara Buciuceanu Botez.

Ca atare nu-mi doresc să cânt până la o vârstă respectabilă, până la adânci bătrânețe. Vreau să urc pe scenă decent, cât voi putea cânta. În plus atenție, va conta și starea vocii. Dacă un actor poate urca pe scenă și la 70 sau 80 de ani, pentru un solist e mai dificil. 

Trebuie să-ți menții vocea, să faci vocalize, repetiții. Pe scurt, trebuie să apari în fața publicului ca o stea, așa cum te și percepe el de ani buni. Îmi doresc să cânt, dar nu foarte, foarte mult!”, a spus artistul, potrivit cancan.ro.

Comentarii Facebook