Miercuri 18 Decembrie

Berea ajuta la recuperare dupa exercitiul fizic, sustin cercetatorii spanioli

Berea este o bautura adecvata pentru refacerea pierderilor hidrominerale care se produc prin transpiratie, sustin cercetatorii spanioli.

 

Potrivit unui comunicat al Asociatiei Berarii Romaniei, consumul moderat de bere, cu si fara alcool, este o modalitate de rehidratare după efort fizic. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de cercetatorii de la Facultatea de Medicina a Universitatii din Granada si a celor din cadrul Consiliului Superior de Cercetari Stiintifice din Madrid.

 

Studiul a fost realizat pe un grup de voluntari cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, practicanti obisnuiti de activitati fizice si consumatori moderati de bere. Subiectii au fost supusi la efort fizic in conditii de temperaturi ridicate. Acestia au realizat un protocol de exercitii de doua ori, in ordine aleatorie si separate de un interval de trei saptamani. Dupa una dintre probe, se rehidratau cu apa in cantitatea dorita. Dupa cealalta, se rehidratau cu cantitati moderate de bere si apoi apa la cerere.

 

"Dupa analizarea unei serii de parametri care indicau nivelul de hidratare, compozitia corporala, endocrino-metabolici si psiho-cognitivi (coordonare, atentie, discriminare, timp de perceptie – reactie, camp vizual, etc) s-a constat ca berea permitea recuperarea pierderilor hidrice si modificarilor de diverse tipuri, determinate de exercitiu, in aceeasi masura ca si apa", se arata in comunicatul asociatiei.

 

"Berea aduce elemente care inlocuiesc pierderile ocazionate de exercitiile fizice cum sunt aminoacizii, diverse minerale, vitaminele din grupa B si antioxidanti", a declarat Alin Popescu, specialist in medicina sportiva, medic coordonator al Federatiei Romane de Rugby, referindu-se la concluziile studiului medicilor spanioli.

Comentarii Facebook