Duminica 22 Decembrie

Bianca Drăgușanu a dezvăluit secretul din spatele siluetei sale anorexice


Presa a speculat multe despre silueta Biancăi Drăgușanu, spunând că ar avea chiar probleme cu anorexia, însă nicio ipoteză nu a fost confirmată.

Bianca a invocat drept motiv pentru silueta sa o accidentare din cadrul concursului ”Dansez pentru tine”.

"Am probleme foarte grave cu picioarele, în special cu piciorul drept. Deplasarea la mine este foarte dificilă. Dacă stau două ore în picioare, deja mă deplasez foarte greu şi am dureri foarte mari. Am fost la toţi medicii din România şi nu am ajuns la niciun rezultat. Am dureri foarte mari. Dacă aş lua în greutate peste 5 kilograme mi-ar fi imposibil să mă deplasez. Am considerat că una dintre priorităţile noastre este, după ce facem nunta, să facem o deplasare în America, pentru că îmi doresc foarte mult să înţeleg de ce nu mă pot vindeca.

Mi-am zdrobit rotula la piciorul stâng la «Dansez pentru tine», iar la cel drept am carnea zdrobită după ce am avut un accident în urmă cu mai mulţi ani. Am consultat câţiva doctori care mi-au spus că circulaţia mea periferică este proastă, însă e bine, pentru că am nişte cheaguri de sânge, iar dacă aveam circulaţia sângelui bună puteam să fiu predispusă la un preinfarct", a spus Bianca la Happy Hour.

Aceasta a explicat și că o eventuală sarcină i-ar pune mari probleme, din cauza afecțiunii suferite în timpul concursului.

"Dacă rămân însărcinată eu nu mai pot merge. Efectiv sunt la pat. Nu am cum să duc sarcina aşa", a spus Bianca Drăguşanu.

Comentarii Facebook