Duminica 22 Decembrie

Bianca Drăgușanu se tunează din nou. A ajuns la Cluj pentru o nouă intervenție


Bianca Drăgușanu vrea cu orice preț să atingă perfecțiunea. Vedeta vrea să aibă un look de Barbie, așa că a dat fuga în cabinetul medicului estetician pentru o nouă intervenție.

Fosta prezentatoare de la Kanal D se tunează din nou. După ce și-a operat nasul, Bianca Drăgușanu vrea să facă niște intervenții pentru a-și armoniza mai mult trăsăturile faciale. Este vorba de reconturare mandibulară.

Este o procedură minim invazivă, care constă în injectarea de acid hialuronic pentru refacerea conturului facial inferior, asociat cu aspectul tânăr și fresh al fizionomiei. După această intervenție, Bianca Drăgușanu le-a mărturisit fanilor că urmează să-și injecteze acid și în buze.

Am ajuns la Cluj din nou. De data aceasta, pentru că m-am mai desumflat la față, am de gând să-mi fac ceva mișto. Adică… mișto ce presupune? Vreau să-mi conturez fața, buzele nu știu dacă mi le fac acum sau data viitoare. Una peste alta o aștept pe doamna doctor să vină să-și ia pacientul numărul unu din țară, care a venit tocmai de la București pentru ea. Eu!”, a spus vedeta pe Instagram.

Bianca Drăgușanu și-a dus și sora la estetician

Bianca Drăgușanu a fost dintotdeauna de acord cu operațiile estetice și mereu a recunoscut și a vorbit despre fiecare intervenție pe care și-a făcut-o la nivelul feței sau al corpului. În ciuda faptului că unii o critică dur pentru aspectul „de plastic”, vedeta este mulțumită de rezultate și nu ascultă de gurile rele.

Păpușa Barbie a României și-a convins chiar și sora să treacă pragul medicului estetician. Oana și-a injectat acid în buze și botox pentru a estompa ridurile. Iar Bianca este decisă să o aducă și pe mama ei la medic, pentru a o întineri cu câțiva ani.


Comentarii Facebook