Duminica 22 Decembrie

Carmen Grebenișan a venit complet schimbată de la Survivor - FOTO


Carmen Grebenișan, clujeanca de la Survivor, care a fost extrem de apreciată a venit schimbată după experiența din concurs. Cu toate acestea, toată experiența a meritat, pentru că vedeta a câștigat aproape 100.000 de euro.

Unele vedete slăbesc excesiv din cauza lipsei mâncării. Cei care nu câștigă probe ajung să mănânce numai cocos câteva zile. 

Reprezentantele sexului frumos au probleme cu pielea, pentru că nu mai au acces la creme și nu se pot hidrata corespunzător. Apar reacții adverse, cum ar fi umflarea feței.

Vica Bloghina a trecut și ea prin experiențe similare. 

Un medic nutriționist a explicat că unul dintre motivele pentru care chipul influenceriței s-a umflat atât de tare în ultimele săptămâni ar fi consumul de lapte de cocos și de lapte de orez. ”Laptele de cocos, cu toate că are un indice glicemic mic, fiind mai lent absorbit în organism, are totuşi 70%- 80% sucroză, adică tot zahăr. Acesta suprasolicită pancreasul, creşte nivelul insulinei şi rezistenţa la insulină. Astfel, apar afecţiuni asociate ficatului gras şi sindromului metabolic. Alte boli legate de sindromul metabolic şi care pot fi declanşate de un consum prea mare de zahăr sunt: diabetul de tip 2, bolile de inimă, hipertensiunea sau sindromul ovarian polichistic” – a explicat dr. Oana Dumitrache, specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, pentru click.ro.

Medicul a mai precizat că manganul din laptele de orez poate cauza “intoxicație acută și cronică”. “Apoi, consumul de lapte de orez constituie un risc pentru expunerea zilnică la arsenic inorganic şi ar putea avea drept consecinţă un aport excesiv de mangan din dietă. Manganul este un oligoelement esenţial pentru metabolismul glucidic şi lipidic şi pentru sănătatea sistemului osos, din păcate cu risc de bioacumulare şi intoxicaţie acută şi cronică. Astfel, carenţele de fier, calciu, magneziu vin la pachet.Pe de altă parte, poţi face o reacţie alergică sau intoleranţă la nuca de cocos, cu peristaltism slab al tractului digestiv, tulburări digestive, greaţă şi, uneori, dureri de cap” – a adăugat specialistul, potrivit aceleiași surse.

Carmen Grebenișan a vorbit pe scurt despre problemele ei de sănătate

Clujeanca a explicat în mediul online că are probleme cu menstruația în continuare, iar acum a devenit mai îngrijorată după ce i-ar fi apărut un ganglion la gât. Pe lângă toate astea, Carmen a mărturisit că s-a întors și cu mai multe kilograme în plus și că se confruntă cu retenția de apă. Cel mai recent, a declarat că de câteva zile a început să-i apară o formă gravă de acnee, care este o afecțiune inflamatorie cronică a pielii, a căror efecte pot fi puncte albe, puncte negre (comedoane) și coșuri, în special la nivelul feței.

O să vă povestesc câteva chestii, legate de schimbările astea fizice prin care am trecut și în continuare trec. Acum am fond de ten, dar a făcut acnee. Am făcut acnee gravă! Gravă de tot. Doamne, nu am crezut că o să trec prin asta! Sunt singura fată de acolo care a făcut acnee. Dintre toate! Ăsta a fost norocul meu”, a povestit influencerița pe contul ei de Instagram.

Comentarii Facebook