Duminica 22 Decembrie

Carmen Grebenișan pleacă din România, la scurt timp după divorț. Noul iubit al clujencei locuiește în străinătate: „Cine s-ar muta în România?”


Deși relația dintre Carmen Grebenișan și iubitul ei nou nu durează de foarte mult timp, cei doi se înțeleg de minune. De când l-a prezentat fanilor pe rețelele sociale, Carmen a arătat că petrec mult timp împreună, bucurându-se de mai multe vacanțe atât în țară, cât și în străinătate.

Totuși, un obstacol există în relația lor – distanța. Cristi locuiește în America, unde a dezvoltat o afacere profitabilă, iar Carmen, întrebată dacă unul dintre ei ar fi dispus să se mute pentru relație, a oferit un răspuns foarte sincer.

​„Nu știm, în momentul de față, ce se întâmplă, dar nu are de gând să se mute definitiv în România. Cine s-ar muta din State în România de tot? O să plec și eu, dar nu vreau să rămân de tot acolo. Momentan, o luăm pas cu pas”, a spus Carmen Grebenișan, conform Cancan.

În cadrul aceluiași interviu, Carmen Grebenișan a recunoscut că ea și Cristi se cunosc de mai bine de zece ani, însă doar din vedere, prima interacțiune având loc în urmă cu doar câteva săptămâni. Mai mult decât atât, cea care a făcut primul pas a fost chiar ea, vorbind cu acesta despre un subiect ce nu avea legătură cu vreo posibilă relație, dar care i-a făcut să se apropie din ce în ce mai mult.

​„Ne-am dat seama că avem foarte multe lucruri în comun. Am ținut legătura, chiar dacă a fost la distanță o lungă perioadă de timp. El nu locuiește în România. Într-un final ne-am întâlnit și ne-am dat seama că este mai mult decât ne-am fi imaginat”, a mai spus aceasta.

iubi.jpg

Comentarii Facebook