Carnaval la Arena Platoș Păltiniș, la baza pârtiei de schi - VIDEO
Petrecerea este în toi la Arena Platoș. Instructorii de schi și placă au îmbrăcat costume haioase și au defilat în Apres Ski.
Ultimele zile au fost intense la Arena Platoș Păltiniș (Sibiu). A nins și a fost frig, condițiile de schi fiind perfecte. Câțiva stropi de ploaie a făcut, însă, ca nocturna să fie închisă sâmbătă seara, dar petrecerea s-a mutat în Apres Ski, unde instructorii au încins atmosfera.
Complexul de Ski și Snowboard Arena Platoș Păltiniș are pachete turistice destinate schiorilor începători pentru sezonul 2015-2016, iar prețurile sunt foarte bune.
99 de euro. 5 zile la munte, la aer curat. 5 nopți de cazare la pensiuni, vile sau hoteluri, skipass pentru 5 zile pe toate instalațiile de transport cu cablu ale complexului precum și instructor de ski sau snowboard pentru toate cele cinci zile de curs. Complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș lansează o nouă ofertă pentru schiorii începători care vor să descopere tainele acestui minunat sport de iarnă și care vor să petreacă aproape o săptămână în aerul ozonat al stațiunii Păltiniș.
Școala de ski și snowboard a complexului din stațiunea Păltiniș este una dintre cele mai performante din țară. Este concepută pe modelul pedagogic tirolez, iar majoritatea instructorilor au participat la cursuri de pregătire în munții austrieci. Astfel, cei care doresc să învețe schiul sau snowboardingul îi au la dispoziție pe cei mai buni instructori din România.
Școala de ski, snowboard dar și grădinița pe schiuri are în componență un număr de 20 de monitori atestați. „Complexul nostru a fost conceput de la bun început ca un centru sportiv destinat familiilor și sportivilor începători. Am concentrat investițiile noastre în zona serviciilor dedicate sportivilor lipsiți de experiență tocmai pentru a face cât mai plăcută experiența învățării acestor sporturi”, spune Martin Freinademetz, principalul investitor al complexului de la Păltiniș.
Școala de ski este complet dotată cu utilajele necesare lecțiilor de ski, instalații de transport pe cablu pentru copii, terenuri special amenajate cu înclinații acceptabile pentru începători precum și o gamă completă de echipamente accesibile la centrul de închirieri. Persoanele care doresc să acceseze pachetele turistice ale școlii de ski și snowboard pot închiria pentru cele cinci zile un echipament complet la prețul de 180 de lei.
Pachetele turistice pleacă de la 99 de euro și ajung până la 249 de euro în funcție de locul de cazare și facilitățile oferite de hotel sau pensiuni. Copiii până la șase ani inclusiv beneficiază de o reducere de 50% din valoarea pachetului. Ele sunt valabile pe parcursul a opt săptămâni, plecând din 18 decembrie până în 4 martie.
Mai multe informații despre acest proiect pot fi accesate pe www.arenaplatos.ro
0 Comentarii