Duminica 22 Decembrie

Cătălin Moroșanu, prins băut la volan. Luptătorul a fost lăsat fără permis de conducere


Luptătorul Cătălin Moroșanu a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins de oamenii legii băut la volan.

Revenit din Republica Dominicană, unde a participat la show-ul “Survivor România”, Moroșanu a fost oprit la un control de rutină pe Bulevardul Decebal din Capitală. După verificarea documentelor, oamenii legii au decis, potrivit procedurii, ca șoferul să fie testat și cu aparatul etilotest.

Potrivit jurnaliștilor cancan.ro, rezultatul ar fi fost de 0,4 mg alcool pur în aerul expirat.

Cătălin Moroşanu a fost amendat şi a rămas fără permis pentru următoarele 90 de zile.

Potrivit surselor citate, sportivul ar fi gesticulat nervos la un moment dat, semn că situația în care se afla nu era tocmai pe placul lui. Însă oamenii legii nu s-au lăsat intimidați și au aplicat legea. 

Moroșanu a fost lăsat să plece după ce a semnat procesul verbal, însă nu la volan, ci doar ca un simplu pieton, nu înainte de a-și parca legal mașina.

Prins cu 110 km/h în localitate

În anul 2017, Cătălin Moroșanu a mai avut probleme cu legea din trafic, la acel moment fiind prins de agenții de circulație circulând cu 110 kilometri pe oră, în satul Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui.

Era 7 dimineaţa şi, deodată, am văzut o maşină albă, neinscripţionată, cum întoarce pe linie continuă. A pus sirenele şi s-a luat după mine. Era Poliţia, m-a oprit în trafic pentru că aş fi avut viteză. Să vedem, să demonstreze. Nu îmi aminesc ce viteză aveam, nu ştiu dacă am permisul suspendat, să îmi trimită acasă procesul verbal să îl văd”, declara, în urmă cu aproape patru ani, Cătălin Moroşanu.


Comentarii Facebook