Duminica 22 Decembrie

Cele mai ciudate dar şi obscene nume din România. Vezi care sunt ele


Când aleg numele copiilor lor părinţii ştiu că acesta le va influenţa destinul, iar sociologii spun că există nume care par a fi predestinate succesului, după cum există şi nume care atrag ghinionul.

În volumul, intitulat "În constelaţia numelui", Paraschiv Peţu şi Ionel Torja,  doi jurişti care au adunat într-o carte toate credinţele şi concepţiile legate de nume, prenume, porecle şi pseudonime, oprindu-se şi asupra evoluţiei acestora de-a lungul timpului, au inclus şi o listă inedită a celor mai ciudate, haioase dar şi obscene nume pe care le poartă românii, alături de numele cu care celebrităţile îşi botează copiii, scrie nouzhd.ro.

În Anuarul Statistic al României figurau prenume ca Paracetamol, Termopan, Împărăteasa, Papanaş sau Televizor.

Şi numele de familie ale românilor atrag nu doar atenţia, ci şi zâmbetul – au descoperit autorii cărţii. Potrivit Anuarului Statistic al României, zeci de concetăţeni ai noştri au nume de animale, păsări, ţări, fructe, instrumente muzicale, organe anatomice, culori, copaci şi multe altele. Cele mai frecvente sunt Curcă (purtat de circa 4.600 de persoane), Păsărică (1.600), Bucă (2.996), Bucilă (228), Coi (3), Mortu (581), Pipi (226), Curu (6), Bounegru (611), Boubătrân (119), Puţică (244), Regulatu (27), Sfârc (16), Găinaţ (61), Bulan (7), Gunoi (50), Jegu (90), Nespălatu (71), Găleată (276), Castron (25), Belibou (507), Labă (880), Flocea (1.728), Sulică (540), Muia (233) sau Oasenegre (109).

Pe lângă lista de mai sus, sunt şi câteva persoane "onorate" care au un nume de seamă, astfel, 22 de persoane se numesc Ministru, iar alţi 10 români se mândresc cu numele Preşedinte. La fel de neobişnuite sunt şi Beţivu (purtat de 219 români), Prostu (1 persoană), Nebunu (850), Blegu (515), sau Expertiza (1), Justiţia (2), Poliţia (3), Facultatea (2), Farmacia (1), Portocala (65), Lămâia (18) şi Semafor (1). Un cuplu de români a decis să-şi boteze copilul nici mai mult nici mai puţin decât Hitler.

Comentarii Facebook