Celebrul manelist Adi Minune, internat de urgență în spital. Care este starea de sănătate a cântărețului?
Adi Minune a fost internat de urgență în spital, după ce a acuzat stări de rău. Cunoscutul manelist se află sub supravegherea medicilor, care l-au supus unor analize, printre care și unui test pentru Covid-19.
Seara de joi s-a tranformat într-un coșmar pentru Adi Minune și pentru familia lui. Manelistul a fost transportat de urgență la unitatea spitalicească, unde se află sub observația medicilor.
Adrian Minune este de mai bine de șase ore în spital, iar alături de el este întreaga lui familie. Momentan, nimeni nu știe motivul pentru care acesta s-a simțit rău. Familia sa nu exclude nici posibilitatea de a avea Covid, iar asta să-i fi declanșat o serie de reacții adverse.
Adrian Minune este internat la spitalul Ponderas, din București, iar membrii familiei pot veni la el doar după ce își vor lua măsuri de protectie, după ce au efectuat teste antigen, potrivit Fanatik.ro.
7 Comentarii
Nu Vă Vaccinați Cu Vaccin-ul Anti Covid, Pentru Că" Vă Omoară, Spre Exemplu Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Până La Final, Pentru A Înțelege Cât De Dăunător Și Periculos Este Vaccinul Anti Covid:
https://youtu.be/n6rU75siD-o?si=xCzl8izl2mFtbLji
https://youtu.be/VryolZMtHBs?si=UXbAnCDBfSpE-3JA
Vizionați… Citeste mai departe
A ajuns la sectia de copii?
@Hellmut: Nu Vă Vaccinați Cu Vaccin-ul Anti Covid, Pentru Că" Vă Omoară, Spre Exemplu Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Până La Final, Pentru A Înțelege Cât De Dăunător Și Periculos Este Vaccinul Anti Covid:
https://youtu.be/n6rU75siD-o?si=xCzl8izl2mFtbLji
https://youtu.be/VryolZMtHBs?si=UXbAnCDBfSpE-3JA
… Citeste mai departe
Să-i pună stentul lui Obreja.
@Radu: Nu Vă Vaccinați Cu Vaccin-ul Anti Covid, Pentru Că" Vă Omoară, Spre Exemplu Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Până La Final, Pentru A Înțelege Cât De Dăunător Și Periculos Este Vaccinul Anti Covid:
https://youtu.be/n6rU75siD-o?si=xCzl8izl2mFtbLji
https://youtu.be/VryolZMtHBs?si=UXbAnCDBfSpE-3JA
… Citeste mai departe
bietul, are nevoie de o minune
@adriana: Nu Vă Vaccinați Cu Vaccin-ul Anti Covid, Pentru Că" Vă Omoară, Spre Exemplu Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Până La Final, Pentru A Înțelege Cât De Dăunător Și Periculos Este Vaccinul Anti Covid:
https://youtu.be/n6rU75siD-o?si=xCzl8izl2mFtbLji
https://youtu.be/VryolZMtHBs?si=UXbAnCDBfSpE-3JA
… Citeste mai departe