Duminica 22 Decembrie

Cine sunt jurații de la X Factor. Numai Delia a supraviețuit

 

Cel de-al patrulea sezon al megashow-ului X Factor aduce surprize de anvergură pentru români. Juriul, în acest an, va fi format din trei artişti celebri, iubiţi de marele public.

 

Vorbim despre nume de referinţă în show-biz: Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, cei care au misiunea de a selecta cele mai mari talente ale României în acest sezon şi de a-i pregăti pentru celebritate pe cei mai buni dintre ei, urmând ca unul singur să intre în posesia marelui premiu. Cei trei artişti sunt în premieră în această formulă într-un show de divertisment, iar Ştefan Bănică este pentru prima dată în rol de jurat. ”E prima dată când colaborăm şi nu e vorba de orice emisiune, ci chiar de X Factor, care este un proiect de mare anvergură şi responsabilitate, pentru că vorbim de o selecţie de talente la nivel naţional şi de un drum în viaţă, care poate schimba în mod fericit destinul pentru unii dintre concurenţi. Îmi doresc să câştige cel mai bun, indiferent din ce echipă va face parte, pentru ca astfel să aibă o şansă într-o carieră, care va începe odată cu câştigarea acestui concurs”, declară Ştefan Bănică.

 

Sloganul celui de-al patrulea sezon X Factor este ”Mai mult decât voce”. Asta înseamnă ca pretendenţii la titlul de X Factor nu au nevoie doar de o voce extraordinară, ci şi de prezenţă scenică, de expresivitate, de carisma… ”X Factor este despre bucurie, despre arta de a seduce publicul, de a-l face pe telespectator să se desprindă din realitatea cotidiană şi să se transpună în această lume strălucitoare. <<Mai mult decât voce>> este ceea ce aşteptăm de la toţi cei care acum se înscriu la preselecţiile X Factor. Ştiu că nu-i uşor. Dar un om valoros, mai devreme sau mai târziu, va fi remarcat. Noi, cu X Factor, oferim o scurtătură spre celebritate”, afimă Delia.

 

Pregătirile au început deja, preselecţiile sunt în plină desfăşurare, deja caravana X Factor se află în ţară, la recrutarea de talente. Sâmbătă au avut loc preselecţiile în Craiova. Astăzi, caravana X Factor este la Sibiu, pe 28 mai la Arad, pe 30 mai, la Cluj, pe 2 iunie, la Iaşi, pe 5 iunie, la Galaţi si pe 8 iunie, la Bucureşti. 

 

X Factor e mai mult decât am jurizat şi antrenat eu. E mai complex, mai elaborat. Cei care vin la acest concurs trebuie să plece, dacă nu cu un titlu şi cu premiul aferent, cel puţin cu un sfat bun. Finalul trebuie să-i găsească mai buni, mai valoroşi, mai siguri pe ei şi cu o imagine mai bună despre ei inşişi. Oricum, sunt convins că juriul se va ocupa de asta. 

 

Cu privire la desfăsurarea show-ului, vreau să vă liniştesc. N-o să se certe nimeni cu nimeni la acest concurs. Va sta fiecare pe scaunul lui şi probabil, cu o tabletă sau un pahar de suc un faţă, vom comenta frumos şi ne vom completa super civilizat. Nimic nu va disturba pacea generală. Acesta este scenariul pe care-l întrevăd, în cazul în care mi se strecoară fără să ştiu distonocalm în suc. Dar până acum, nu m-a păcălit nimeni să-mi pună ceva în pahar pentru că beau doar apa. Prin urmare, n-o să mă prindeţi prea des pe scaun, o să cânt şi o să fiu plin de energie, o să-mi ascult cu atenţie concurenţii şi evident nu-mi voi contrazice colegii. Poate pe Ştefan, câteodată... :-)”, declară Horia Brenciu. 

 

Comentarii Facebook