Duminica 22 Decembrie

Cluj: ANDRE RIEU se vinde bine. S-au scos la vânzare biletele la al treilea concert

 

Biletele la concertul din 5 aprilie s-au terminat în 3 ore, iar artistul a decis să mai apară o dată pe scenă, în 4 aprilie 2019. Pentru că toate biletele s-au vândut, va mai avea loc un spectacol, al treilea.

 

În numai 3 zile, 15.000 de spectatori au cumpărat bilete la concertele maestrului André Rieu de la Cluj. Astfel că artistul a decis să mai concerteze o dată și în 6 aprilie.

 

Luni, 3 decembrie, au fost puse în vânzare biletele pentru concertul cu numărul trei ce va susținut de violonistul André Rieu & Johann Strauss Orchestra, sâmbătă, 6 aprilie, la BT Arena din Cluj, începând cu ora 20:00.

 

Persoanele care nu doresc să piardă șansa de a lua parte la spectacolele maestrului André Rieu își pot procura biletele atât online de pe www.eventim.ro și www.andrerieu.rom, precum și de la magazinele partenere Eventim, din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour, benzinăriile OMV și de la casa de bilete din Iulius Mall Cluj, la prețuri ce pornesc de la 200 lei, în funcție de categoria de loc.

Comentarii Facebook