Duminica 22 Decembrie

Cluj, tu știi cum e în septembrie la Veneția?


În premieră pentru Cluj, Oana Pellea, alături de Mircea Rusu, aduce pe scena Casei de Cultură a Studenților spectacolul ”Frumos e în septembrie la Veneția”, vineri, 8 februarie 2019, începând cu ora 20:00.

Măştile în spatele cărora se ascunde fiecare dintre noi pentru a se feri de suferinţă ne fac să părem fiinţe complexe şi, în acelaşi timp, paradoxale. Nepotrivirea dintre închipuire şi realitate naşte tragicul şi comicul existenţei. Planurile măreţe întâlnesc realitatea simplă.


venetia1.jpg

„Cum ar fi dacă acum nu ar fi aşa, ci altfel?” este întrebarea al cărui răspuns fuge mereu în viitor. „Frumos e în septembrie la Veneţia” este una din piesele scurte scrise de Teodor Mazilu, o piesă în care personajele întâlnesc realitatea dorită, dar nu ştiu să o recunoască. Visarea e mai confortabilă, conştientă de lipsa-i de responsabilitate şi de implicare. 

„Îndrăgostiți de însuși faptul de a fi îndrăgostiți, milioane de oameni visează Veneția. Adriatica bate cu valurile sale malurile de cărămidă ale insulei. Felinarele se aprind unul câte unul, dintr-un tonomat se aude incredibila muzică a lui Lucio Dalla. Totul e ireal de frumos.  În mirajul romantismului absolut, o femeie și un bărbat se redescoperă, așa cum nu și-au imaginat vreodată că ar putea fi. Realitatea, mijlocită de vis și dincolo de vis, este, de fapt, fabuloasă, iar lucrurile pe care abia îndrăznim să le visăm există deja în sufletul fiecăruia dintre noi. Ele prind viață atunci când … atunci când trăim acea… acel… nu găsesc cuvântul… care e antonimul singurătății?”


venetia2.jpg

Romantism, umor, pasiune, candoare – toate acestea, şi chiar mai multe de atât, se regăsesc în februarie pe scena Casei de Cultură a Studenților.

Biletele pentru călătoria în Veneția sunt disponibile online, pe iabilet.ro și la Casieria Casei de Cultură.


Comentarii Facebook