Duminica 22 Decembrie

Clujeanca Ana Bene are un nou iubit, după Burlacul: „Am zis DA de trei ori”. Cine e noul bărbat din viața frumoasei concurente


Ana Bene și Andi Constantin s-au despărțit, la scurt timp de la finala emisiunii Burlacul. După ce au decis să-și dea o șansă, se pare că relația lor nu a funcționat așa cum ar fi sperat, iar acum sunt doar prieteni. Totuși, Ana, câștigătoarea Burlacul, s-a afișat împreună cu un alt bărbat, pe străzile din Cluj.

Ana Bene, văzută la Cluj, în compania altui bărbat

Ana Bene este câștigătoarea Burlacul, însă ea și Andi Constantin s-au despărțit la scurt timp după finală. Recent, tânăra a fost surprinsă în compania altui bărbat. Aceasta s-a afișat pe străzile din Cluj cu Raul Popa, care este cunoscut publicului larg după ce a fost în  rolul de ispită la Insula Iubirii, la fel ca Andi Constantin. 

Ana Bene s-a fotografiat împreună cu Raul și a publicat imaginile pe Instagram. Câștigătoarea Burlacul radia de fericire, iar într-o mână ținea trei trandafiri. De asemenea, Ana Bene a scris pe Instagram că: „Și am zis DA de trei ori'. Totuși, nici Ana Bene și nici Raul Popa nu au spus dacă formează oficial un cuplu sau nu, însă cei doi par foarte fericiți împreună.

Untitled.png

Ana Bene și Andi Constantin s-au despărțit după Burlacul

Andi Constantin a fost cel care a făcut anunțul că el și Ana Bene s-au despărțit după finala emisiunii Burlacul de la Antena1. Acesta a subliniat că o conexiune a existat și va continua să existe între ei, însă lucrurile nu se îndreptau către direcția dorită. Astfel, au decis să pună punct, fiind la acest moment doar prieteni.

Ana e o femeie puternică și o persoană foarte dragă mie, o persoană de încredere, un om pe care îl admir. Relația noastră este acum una de prietenie, bazată pe sentimente sincere. Avem și vom avea întotdeauna o conexiune reală pe care o voi prețui foarte mult. Consider că suntem două persoane mature și întelegem că, deși ne asemănăm din foarte multe puncte de vedere, acest lucru nu garantează succesul într-o relație”, a spus Andi Constantin pentru a1.ro.

Ana Bene: „A fost o continuă provocare”

De asemenea, Ana Bene spune că nu regretă experiența Burlacul, chiar dacă ea și Andi Constantin nu au rămas împreună. Aceasta a mai declarat că a învățat foarte multe lucruri, lucruri care au făcut-o să se îndrepte către cea mai bună versiune a ei. Poate deznodământul de a fost cel așteptat, dar Ana Bene spune că rămâne cu amintiri frumoase în urma experienței.

A fost o experiență interesantă, cu momente grele, dar și frumoase din care am învățat ce am avut de învățat, mi-am depășit anumite frici, lucruri care m-au făcut să mă îndrept spre cea mai bună versiune a mea. A fost o continuă provocare, însă, m-am bucurat de această experiență și am luat cu mine doar ce mi s-a potrivit și a fost de bun augur. Cred că orice schimbare pleacă de la noi în funcție de cum alegem. Sunt același om, cu o experiență în plus, un om care și-a făcut anumite update-uri din anumite puncte de vedere în urma acestui show”, a precizat și Ana Bene pentru sursa citată.


Comentarii Facebook