Clujul, oraș atât de iubit încât clujenii îi scriu poezii: „La Cluj sunt merele mai dulci/ și prunele mai coapte/ La Cluj duci viața de boem...”

Clujul e un oraș atât de iubit încât clujenii îi scriu deja și poezii: „La Cluj sunt merele mai dulci/ și prunele mai coapte/ La Cluj duci viața de boem/ pe-alei strălucitoare De cumva ai îmbătrânit/ nici nu mai simți că doare


Clujul nu este doar un oraș, ci un sentiment, o trăire, un colț de rai unde viața pulsează într-un ritm aparte. Un clujean, Sandu Cătinean, a suprins acest farmec unic în versurile sale, ilustrând cu mândrie frumusețea Clujului.
La Cluj sunt merele mai dulci
și prunele mai coapte
De vrei cumva să te mai culci
nu-i niciodată noapte
La Cluj e soare peste tot
iar umbre-s doar cu rândul
De cumva te-ai îndragostit
în veac nu-ți mai muți gândul
La Cluj iubirea este-n toi
și veselia-n floare
De te-au atins cumva tristeți
precis sunt trecătoare
La Cluj duci viața de boem
pe-alei strălucitoare
De cumva ai îmbătrânit
nici nu mai simți că doare
La Cluj, Ardealul este-un domn
cu voaluri și domnițe
Și dacă vreți... pot chiar jura
prin parc sunt păunițe
La Cluj doar Someșu-i mai blând
în rest... vioaie toate
De vrei cumva să-l vizitezi
orice clujean te scoate...
.................................
La Cluj sunt merele mai dulci
și prunele mai coapte
Nu-i modru ca să dormi pe-aici
de vii... să uiți de noapte...

La Cluj...

Sandu Cătinean din Bonțida, ”Cel care vine din brazi”

Versurile sale ne amintesc că la Cluj se trăiește altfel. Aici, viața are un farmec aparte, iar oamenii sunt mereu gata să-și primească oaspeții cu căldură și voie bună. Soarele strălucește mai puternic, dragostea prinde rădăcini mai adânci, iar timpul parcă și-a pierdut orice putere asupra celor ce aleg să-și petreacă zilele aici.

Clujul nu este doar un punct pe hartă, ci un spațiu al bucuriei, al trăirilor intense și al poveștilor nesfârșite. Așa cum spune poetul, dacă ai ajuns aici, sigur vei uita de noapte, de griji și de orice supărare. Clujul rămâne în sufletul fiecăruia ca un vis trăit cu ochii deschiși.

Comentarii Facebook