Duminica 22 Decembrie

Concert Genesis Classic la Cluj-Napoca, în această primăvară

 

Trupa Genesis Classic & Ray Wilson va susține un concert la Cluj-Napoca în această primăvară, la Teatrul Național.

 

Concertul este organizat de MSA și va avea loc în 21 mai la Cluj-Napoca, urmând ca o zi mai târziu, pe 22 mai, trupa să cânte la Timișoara.

 

Concertul de la Cluj-Napoca va începe la ora 20.00, fiind așteptați 950 de spectatori. La Timișoara, concertul va avea loc la sala Capitol, în 22 mai, de la ora 19.00. ”Primul concert de rock simfonic cu muzica unei trupe din Big 10 Rock Bands se aude în 21 și 22 mai, la Teatrul Național din Cluj și Sala Capitol din Timișoara. Genesis este un gigant al muzicii, care alături de trupe ca Pink Floyd, Led Zeppelin, Yes, Jetho Tull a definit muzica anilor 60, 70 și 80. Sunt în top cei mai vânduți artiști ai tuturor timpurilor, cu peste 150 de milioane de discuri vândute”, au precizat organizatorii.

 

Solistul trupei Genesis Classic, Ray Wilson, este considerat unul dintre cei mai importanți vocaliști rock din Marea Britanie. Wilson a făcut parte din trupa Genesis, între anii 1996 și 1999, și a mai colaborat cu trupe precum Stiltskin, Scorpions, Armin van Buuren, Dolores O'Riordan (Cranberries), Supertramp și alții. 

 

Concertele de la Cluj și Timișoara reprezintă o premieră la nivel concertistic, fiind primul concert de rock simfonic cu o trupă de legendă care are loc în aceste orașe”, se arată în prezentarea concertului.

 

În deschiderea concertului va cânta trupa Jazzybirds. 

Comentarii Facebook