Concert spectaculos la Cluj, pentru a aniversa 5 ani de ”The Beat”. Vezi ce trupe vor urca pe scenă
Școala de muzică The Beat sărbătorește anul acesta 5 ani de la înființare, iar acest prag va fi marcat printr-un concert aniversar major care va avea loc în data de 18 mai 2017 orele: 18:30 la Cinema Florin Piersic, din Cluj-Napoca.
“Prin organizarea acestui eveniment dorim să împărtășim cu publicul larg, iubitor de muzică, bucuria și experiența dobândită în decursul celor 5 ani plini cu amintiri superbe, alături de oameni frumoși și talentați”, declară Ligia Popa, profesor și membru fondator al Școlii de muzică The Beat
Momentele artistice din cadrul concertului vor fi susținute de trupele Vision, Catch-up, The Piano Girls, Alligators, Antik și multe altele, dar și de soliștii școlii.
„Împreună cu Ligia am pornit acum 5 ani de la o idee simplă, de la dorința de a promova și ajuta micile talente să învețe muzică într-un mediu plăcut și printr-un stil de predare diferit de cel prezent în școlile de stat. Această dorință a ajuns la maturitate și ne bucurăm nespus de mult să vedem și să ajutăm în dezvoltarea pe plan muzical a copiilor. Așteptăm publicul în număr cât mai mare să se bucure împreună cu noi de acest eveniment.”, a declarat și Marius Popa, profesor și membru fondator al Școlii de muzică The Beat.
Prețul biletului este de 15 lei, iar acestea se pot achiziționa online accesând site-ul eventbook.ro, de la sediul ”The Beat” de pe Calea Turzii nr. 11 sau chiar de la Cinematograful Florin Piersic.
Daca vreţi îi susțineți pe studenții școlii, o puteţi face prin donaţii direcţionate spre organizarea evenimentului în contul Asociaţiei The Beat, CIF 33429816, cont: RO29 BTRL RONC RT02 5497 1201, deschis la Banca Transilvania.
1 Comentariu
VOTATI BOC !... ca ia uite cum v-a pacaleste cu circaraie urmeaza antoalde ptr drogati care fac sex oral, etc etc....