CRBL a decis să își facă o nouă modificare estetică, iar pentru aceasta a zburat până la Cluj! După operația de blefaroplastie, artistul nu se oprește aici și plănuiește acum o altă schimbare care îi va împrospăta look-ul. Iată despre ce este vorba!
După divorțul de Elena Viscu, viața lui CRBL a înflorit. Artistul este acum într-o relație cu o tânără de 23 de ani din Republica Moldova și se concentrează din nou pe propria persoană. Acesta a început o serie de transformări fizice, iar una dintre cele mai recente modificări a fost o operație de blefaroplastie, o dorință mai veche pe care și-a îndeplinit-o abia acum. După această intervenție, CRBL nu se oprește aici și plănuiește să facă o nouă schimbare, de această dată non-invazivă.
"M-am săturat să mă uit în oglindă și să văd că se agravează pungile de sub ochi, așa cum le avea și tata. Am transpirat doar vorbind despre asta, dar acum mă bucur că am făcut acest pas. Mă simt foarte bine și sunt mândru că am depășit prejudecățile conform cărora un bărbat nu ar trebui să intervină asupra aspectului său estetic. Sper ca recuperarea să fie ușoară și fără complicații," a spus CRBL pe Instagram, însoțind mesajul cu primele imagini postoperatorii.
Acum, CRBL a decis să apeleze și la o tehnică de micropigmentare a scalpului, o procedură non-invazivă care simulează firele de păr pentru a crea iluzia unui păr mai des. Artistul a studiat cu atenție această procedură înainte de a o încerca și acum se află în mijlocul acestei transformări.
"E bine, aștept doar să se recupereze povestea. Am mai descoperit o chestie mișto, am început un tratament de micropigmentare. Eu aveam de mult pus în cerebel să mă tatuez pe cap. Dacă a apărut micropigmentarea, de ce m-aș tatua pe cap?! Am început să studiez toată povestea asta. Am zburat până la Cluj să fac această intervenție. Am făcut prima etapă, mai am încă două. Eu am auzit de ea de la sprâncene de la femei," a spus CRBL într-o emisiune TV.
Astfel, artistul continuă să își transforme look-ul, iar fiecare pas pe care îl face îl face cu încredere și fără ezitare, fiind entuziasmat de rezultatele primelor etape.
1 Comentariu
In 100 de ani o sa ajunga si operatiile estetice obligatorii ca plombarea dintilor.