Culiță Sterp s-a mutat la casă nouă! Cum arată penthouse-ul de lux al familiei Sterp: ,,Mulțumim Doamne pentru tot” - VIDEO


Culiță Sterp și Daniela Iliescu au început un nou capitol! Cei doi și-au adus fiica acasă, în apartamentul de lux în care s-au mutat recent.

Inițial, apartamentul fusese cumpărat ca o investiție însă cei doi au decis că au nevoie de o schimbare, hortărându-se să se mute acolo, după nașterea celui de-al doilea copil.

Apartamentul se află în Sebeș, Alba, fiind decorat de Culiță împreună cu soacra sa, mama Danielei.

,, Pentru că sunt extrem de multe întrebări pe tema asta. Noi când am început să vorbim, Culiță a cumpărat acest penthouse în Sebeș, mai mult ca investiție. Apoi, când a plecat la Survivor, eu am amenajat apartamentul pe care îl aveam eu la Hațeg, ca să ne mutam după ce voi naște. Nu ne-am mai mutat acolo, ne-a fost mai comod să stăm acasă la mine (la părinți) că e mare, e curte, etc Milan e cel mai fericit acolo. Cu timpul am zis, hai să ne amenajăm penthouse-ul dacă e deja la îndemână, iar pe viitor ne dorim să ne mutăm la casă.

De vreo 3-4 ani, tot facem câte ceva, dar în ultimul an ne-am pus mai serios pe treabă și imediat o să ne mutăm. N-am prea stat să calculăm lucrurile, am făcut cum a fost mai comod și cred că toate se întâmplă fix când și cum trebuie. Cert e că am fost foarte comozi până acum și n-a fost cea mai mare prioritate pentru noi”, a menționat Daniela.

Recent, cei doi și-au adus și fiica acasă, momentul fiind unul magic

,,Astăzi ne-am adus printesa acasă! Mulțumim Doamne pentru tot, în primul rând că este sănătoasă și ea și mama ei și că e totul bine.”, a explicat Culiță.


Comentarii Facebook