Duminica 22 Decembrie

Cum reușește Mihai Trăistariu să producă 20.000 de euro fără să cânte


Mihai Trăistariu este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Cu toate astea, acesta nu a fost ocolit de perioada grea provocată de pandemia de coronavirus. De mai bine de un an, acesta nu a mai putut susține spectacole, ca și în cazul colegilor săi, din cauza restricțiilor. Cu toate astea, Trăistariu a fost inspirat, motiv pentru care anul trecut, pe timpul verii, veniturile sale au crescut semnificativ. În plin sezon estival, interpretul a avut venituri considerabile. Cum reușește Mihai Trăistariu să producă 20.000 de euro fără să cânte?

Mihai Trăistariu face bani și în pandemie

Afacerea pusă pe roate de cântăreț îl ajută în această perioadă, în care situația este dificilă, pentru toți artiștii. În urmă cu ceva ani, Mihai Trăistariu a cumpărat un teren pe malul mării, în apropiere de Năvodari.

Deși la început a declarat că intenționează să își construiască o vilă pe acest teren, între timp, lucrurile s-au schimbat. Mai târziu, i-a venit ideea de a construi o pensiune, însă până la urmă, a renunțat și la această idee și asta pentru că nu a strâns banii necesari pentru imobil.

7 apartamente dintr-o lovitură

În urmă cu aproape doi ani, un dezvoltator imobiliar din zonă l-a sunat să-i propună un târg: să-i dea terenul în schimbul a șapte apartamente situate într-un bloc deja construit. Artistul a fost de acord, iar acest lucru l-a ajutat enorm, vara trecută, în plină pandemie de coronavirus.

Spectacolele au lipsit cu desăvârșire, însă buzunarele artistului s-au umplut de banii veniți din chirii.

În primăvara aceasta, un dezvoltator, un constructor de blocuri mi-a propus un schimb. Mi-a zis: „Nu vrei să îţi dau şapte apartamente, tot la malul mării, în Mamaia Nord şi tu să îmi dai terenul?’ Şi am stat pe gânduri vreo săptămână şi am zis da.

Până la urmă e o afacere și uită că am făcut schimb şi la ora actuală am în total opt apartamente. Şapte la malul mării, unul în oraş pe care o să îl vând odată ce mă mut. Pentru că am ales să mă mut într-unul dintre ele.

Şi atunci o să am practic opt apartamente la malul mării. Într-unul dintre ele mă mut de la 1 octombrie şi şapte dintre ele le dau spre chirie către turiştii care vin la malul mării”, a povestit Mihai Trăistariu într-o emisiune de televiziune.

Trăistariu: „Sunt în prag de depresie”

Cu toate astea, situația nu stă prea roz în afara sezonului estival. Chiar dacă vara se apropie și situația financiară a lui Mihai se va îndrepta, ultima perioadă a fost destul de grea, chiar și pentru el.

Eu mi-am vândut un apartament, chiar nu vreau să îmi vând maşina ca să am ce mânca. S-a ajuns prea departe! În viaţa mea nu am trăit ce trăiesc acum!

Recunosc cinstit că sunt în prag de depresie. Am ajuns într-un punct în care nu m-am imaginat vreodată. A trecut aproape un an şi ceva de când s-a declanşat pandemia, iar noi, artiştii, suntem lăsaţi pe ultimul loc.

Noi suntem firi mai sensibile şi dacă Horeca a protestat, noi am rămas aşa uitaţi de lume. Mie îmi este extrem de greu”, a declarat Mihai Trăistariu la Antena Stars, zilele trecute.


Comentarii Facebook