Vineri 22 Noiembrie

Cum s-a lăcomit Vlăduța Lupău și a cerut în FALS bani de la stat în pandemie. Artista lua lunar zeci de mii de lei, dar a vrut mai MULT - EXCLUSIV


Cunoscuta și îndrăgita Vlăduța Lupău a primit ilegal de la stat suma de 8144 de lei, în timpul stării de urgență din 2020, spunând că nu a avut venituri și nu a putut să își desfășoare activitatea. Procurorii din Sălaj au intrat pe fir și rapid au demonstrat că artista s-a făcut vinovată de falsuri repetate și risca 7 ani de închisoare.

În probele de la dosar se arată că în luna iulie 2020 a încasat cel puțin 21.000 de lei de la un concert, mai precis în 24 iulie 2020. Artista a mai avut o ”cântare” în 3 iulie 2020, dar firma care a organizat evenimentul a refuzat să prezinte contractul artistei, deci nu știm exact suma primită. Putem, însă, presupune că ambele contracte au avut o valoare similară, deci suma totală ar fi de circa 40.000 de lei (8000 de euro), iar falsurile făcute i-au adus, în iulie 2020, numai 4.071 de lei. Adică, artista s-a pretat la o infracțiune pentru o sumă infimă, față de banii primiți în cont.

Ulterior, în 2021 și 2022, Vlădușa Lupău și-a construit o casă estimată acum la 3 milioane de euro și și-a luat o mașină de 150.000 de euro, pe lângă vacanțele de lux, în care a mers și de unde s-a pozat în permanență. Aceste lucruri arată că pandemia nu a afectat-o extrem de mult. 

Procurorii au fost de acord cu renunțarea la urmărirea penală pentru că artrista nu are antecedente și a restituit cei 8.144 de lei încasați în fals. 

Clujeanca Vlăduța Lupău este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din România. Vedeta se laudă că ia cel puțin 10.000 de euro ca să cânte toată noaptea, la o nuntă, și totuși, Vlăduța Lupău s-ar fi bucurat de câteva mii de lei, oferite de stat artiștilor afectați de pandemia Covid-19. Și nu oricum, ci comițând o infracțiune, în baza documentelor măsluite Vlăduța Lupău Rus ar fi încasat ilegal de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a județului Sălaj 8.144 de lei.

Suspecta a realizat, anterior declanşării epidemiei de coronavirus SARS -COV-2 până pe 16 martie 2020), venituri din drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor), respectiv din prestaţii artistice realizate de suspectă în calitate de artist interpret de muzică populară. 

După instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi ulterior, în timpul stării de alertă, respectiv în lunile mai, iunie, iulie 2020, suspecta a trimis prin intermediul portalului ”aici.gov.ro”, documentele necesare în vederea obţinerii indemnizației de sprijin pentru persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, îndeplinind aceasta perioadă, condiţiile prevăzute de lege pentru a obţine indemnizaţia. 

Cu referire la documentele depuse de suspectă în luna august 2020, pentru a solicita indemnizatia pe luna iulie, respectiv în luna septembrie pentru a solicita indemnizația pe luna august 2020, din probele administrate a reieşit faptul că, documentele au conţinut date false, în sensul că suspecta a declarat pe propria răspundere, contrar adevărului, faptul că în lunile iulie şi august activitatea sa s-a menţinut întreruptă”, precizează procurorii din de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. 

Spre exemplu, Vlăduța Lupău a cerut ajutor financiar de la stat pentru luna iulie 2020, cu toate că în 24.07.2020 a cântat la un eveniment și a încasat 20.805 de lei. Artista a cântat și în 3 iulie 2020 la un eveniment, dar acolo nu s-a precizat suma. Cu toate acestea putem presupune că este una similară celei de 20.000 de lei.

Deși a avut aceste venituri dovedite, artista a declarat în fals că nu a putut munci și a obținut pe luna iulie 2020 încă 4.072 lei de la stat. 

Din probele administrate a reieşit faptul că, ”în luna iulie 2020, suspecta a participat în calitate de artist interpret la două evenimente publice care au avut loc această lună, dar în declaraţia pe proprie răspundere din data de 05.08.2020 depusă la AJPIS Sălaj în vederea acordării indemnizaţiei de sprijin pentru perioada 1-31 iulie 2020, suspecta a menţionat în mod nereal că, în această perioadă, activitatea desfăşurată de acesta s-a menţinut întreruptă şi se înscrie în domeniile cu restricţii de activitate. 

Conform procesului verbal încheiat la data de 08.11.2022, în urma verificărilor efectuate de organele de cercetare penală, au fost identificate mai multe articole din presă în legătură cu evenimente artistice la care a participat suspecta în calitate de artist interpret, evenimente care au avut loc în luna iulie 2020. Mai exact, la data de 03 iulie 2020 a avut loc un eveniment denumit XXX organizat la XXX , eveniment la care suspecta a participat ca artist interpret de muzică populară. 

La data de 24.07.2020, suspecta a participat în calitate de artist interpret la un alt eveniment, ce a avut loc la XXX din mun. XXX, unde a susţinut un recital de muzică populară. Acest aspect este confirmat de către reprezentanţii prin adresa 11755/25.11.2022, contractul nr. 028/20.07.2020 şi factura fiscală seria SHOW 2020 nr. 06, care a avut loc în data de 24.07.2020. Conform facturii fiscale depuse la dosarul cauzei, suspecta a încasat suma de 20.805 RON, pentru prestaţia de la XXX.

La data de 05.08.2021, suspecta a trimis online către AJPIS Sălaj, prin intemediul portalului "aici.gov.ro" documentaţia în vederea obţinerii indemnizaţiei de sprijin pe luna iulie 2020, după cum urmează: cerere adresată AJPIS SĂLAJ din data de 05.08.2020, declaraţie pe proprie răspundere din data de 05.08.2020 în care menţiona, contrar adevărului, că activitatea sa a fost întreruptă în luna iulie 2020, copie carte de identitate, extras de cont bancar, contract de cesiune a drepturilor de autor nr. 16/04.11.2019 încheiat între ( vol 1, f 54-63 ) În baza acestei documentaţii, suspecta a obţinut suma de 4.072 lei pentru luna iulie 2020, reprezentând indemnizaţia de sprijin acordată din bugetul de stat prin Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj.

În privinţa evenimentului intitulat, care a avut loc în data de 03.07.2020 la XXX, societatea XXX, nu a transmis contractul încheiat cu suspecta şi înscrisurile aferente, iar ordonanţa de predare a acestor înscrisuri nu a fost ridicată de la oficiul poştal”, mai precizează anchetatorii.

În luna august 2020, mai mai preciz la data de 03.08.2020, suspecta a încheiat un contract de muncă cu o societate comercială, având înregistrate pe luna august venituri din salarii în valoare brută de 2.381 lei. 

ITM Sălaj le-a spus procurorilor că Vlăduța Lupău a încheiat un contract de muncă, la data de 03.08.2020 și că, în luna august 2020, suspecta a încasat venituri salariale. Cu toate acestea artista a trimis și pe august cerere și a mai câștigat 4.072 lei de la AJPIS Sălaj. ANAF a verificat situația și a prins-o pe Vlăduța Lupău cu mâța-n sac.

Fiind audiată în calitate de suspect, artista a spus că ”îşi desfăşoară activitatea de artist de o lungă perioadă de timp, iar în anul 2020 a solicitat indemnizaţia de sprijin oferită artiştilor ca urmare a întreruperii activităţilor desfăşurate, aflând de acest drept de la alţi colegi, fără să studieze în prealabil legislația, în urma unor discuţii purtate cu alţi colegi din domeniu având convingerea că poate să beneficieze de această indemnizație. Referitor la contractul de muncă încheiat cu societatea, suspecta susţine că, în luna august 2020, s-a angajat în cadrul acestei societăţi în calitate de manager de marketing, iar în luna septembrie după ce a încasat primul salariu, s-a gândit că s-ar putea să nu mai aibă dreptul de a primi indemnizația de sprijin oferită artiștilor, astfel că nu a mai această indemnizație în perioada următoare. În ianuarie 2021, s-a deplasat la sediul ANAF din orașul XXX pentru a întreba cum poate să restituie indemnizația încasată pentru luna august 2020, dar i s-a comunicat că vă restitui această indemnizație doar dacă se va impune ulterior”. Deși Vlăduța Lupău s-a apărat spunând că nu știa că nu are dreptul de a lua și indemnizația și onorarii de la concerte, cele spuse de procurori o contrazic, pentru că a declarat pe proprie răspundere în fals că nu a avut concerte, deși există contractele care o contrazic. 

Suspecta a declarat că nu a urmărit să obţină pe nedrept indemnizaţia de sprijin şi nu a cunoscut faptul că în lunile iulie şi august a îndeplinit condiţiile pentru acordarea acesteia. De asemenea aceasta mai arată că este de acord să restituie prejudiciul reţinut în cauză, iar dacă procurorul va dispune, este de acord cu prestarea unei activităţi neremunerate în folosul comunităţii”, mai spus procurorii.

Ea a recunoscut că a fost la concerte în luna iulie 2020. Mai mult, a restituit toate sumele pentru lunile iulie şi august, beneficiind de clemență.

În subsidiar, suspecta a solicitat dispunerea unei soluţii de renunţare la urmărirea penală, întrucât nu există un interes public în urmărirea faptei, există o disproporţie vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse prin săvârşirea infracțiunii, raportat la valoarea prejudiciului, care de altfel a fost acoperit integral, iar în ceea ce priveşte criteriile de ordin personal.

Analizând materialul de urmărire penală, se constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 318 alin. 1, 2, 3 din Codul de Procedură Penală, deoarece pentru infracţiunea săvârşită, legea penală prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani şi se constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia. 

Alineatul 2 al art. 3 18 c. pr pen , prevede că interesul public se analizează în raport cu conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse, sau care s-ar fi putut produce, eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal, raportate la gravitatea faptei , timpul scurs de la data săvârşirii acesteia, precum şi la eventuala existenţă a unei disproportii vadite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infi.acţiunii. 

Conform art:. 318 alin. 3 C. pr. pen., atunci când autorul faptei este cunoscut la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracțiunii, atitudinea suspectului/inculpatului după săvârşirea infracțiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracțiunii. 

Astfel, având în vedere persoana suspectei- o persoană tânără, căsătorită, care este o cunoscută interpretă de muzică populară, împrejurările comiterii faptei-suspecta susţine că nu a cunoscut prevederile legale şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a obţine indemnizaţia de sprijin, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei -un mod de operare obişnuit, suspecta depunând declaraţii necorespunzătoare adevărului prin intermediul portalului "aici.gov.ro" şi solicitând acordarea indemnizaţiei de sprijin pentru artişti, urmarea faptei prejudiciul nu are o valoare ridicată, suspecta a depus eforturi pentru a acoperi prejudiciul, nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale a avut o atitudine bună; existenţa unei disproportii vadite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse prin săvârşirea infracțiunii, se constată că nu există interes public în continuarea urmăririi penale”, mai arată procurorii. 

Anchetatorii mai spun că pentru a fi beneficiat de aceste ajutoare de la stat, un artist ar fi trebuit să nu aibă niciun venit ”înainte sau în timpul stării de urgenţă/stării de alertă”. 

Vlăduța Lupău a mai încasat bani și pe lunile aprilie, mai și iunie, dar procurorii spun că acești bani au fost primiți legal, pentru că după 16 martie 2020, de când a început starea de urgență, și până în 3 iulie 2020 nu a mai avut concerte. 

Comentarii Facebook