Vineri 22 Noiembrie

Dan Bittman recunoaște că a gafat prezentând evenimentul PSD. Ce anunț face liderul Holograf


Dan Bittman, liderul Holograf, a recunoscut că a fost imprundent atunci când a prezentat evenimentul organizat de primarul PSD din sectorul 5, Daniel Florea, conform unui interviu RFI.

Anul ăsta cred că nu (n.red. vom mai cânta în campania electorală). Îmi iau o pauză. (...) Am început să mă gândesc de două ori. Am făcut imprudența de a prezenta un spectacol al unui primar PSD-ist în sectorul 5 al Bucureștiului și mi-am luat atâtea hate-uri. Mă gândesc de două ori de acum încolo dacă să mai cânt într-o campanie”, a spus Bittman.

Liderul Holograf a fost supus unui val de contestații după ce a prezentat evenimentul primarului din sectorul cinci, în septembrie 2018. Bittman l-a lăudat excesiv pe primarul Daniel Florea, lucru care i-a șocat pe fanii trupei, în condiţiile în care o şcoală şi un blocu au fost mistuite de flăcări cu puţin timp înainte de eveniment. 

Trupa urma atunci să aibă un concert aniversar, care a fost anulat din cauza scandalului.

Comentarii Facebook