Duminica 22 Decembrie

Dansatorul din Cluj cu poliartrită! Robi a impresionat la România dansează - VIDEO

 

Un clujean a impresionat pe toată lumea la show -ul ”România dansează”, cu mișcările lui, dar a ținut ascunsă cât a putut de mult povestea de viață pentru a nu fi privit cu milă.

 

În urmă cu șase ani, Robert a aflat că are poliartrită și a fost țintuit la pat. El și-a găsit puterea în dans, alături de frumoasa Dede.

 

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an și dansează ca și când s-ar ști de-o viașă. ”Când am intrat în sală şi am văzut cât de frumos se mişcă, am zis <<wow>>! Sunt mândră că e partenerul meu şi sunt foarte recunoscătoare că avem şansa să dansăm împreună”, a spus Dede.

 

În 2008 am fost diagnosticat cu poliartrită, o boală autoimună, în care corpul luptă împotriva propriului sistem imunitar, în urma căreia articulaţiile se distrug. E o boală foarte grea pentru un dansator, aveam frisoane de durere, au fost momente în care nu puteam să deschid un capac de suc, aveam nevoie de jumătate de oră ca să mă pot ridica din pat!”, a povestit și Robi

 

El a intrat în scenă fără a spune nimănui despre povestea lui specială. Nu a dorit mila nimănui. ”Nu vreau să mă vadă lumea ca pe un caz social. Am învăţat să suport durerea. Tot greul m-a educat să fac faţă vieţii. Nu a existat niciun moment în care să zic <<de mâine nu mai dansez>>!”, a spus el în fața juriului, după ce a primit vestea că merge mai departe.

Comentarii Facebook