Duminica 22 Decembrie

Delahoya 2013: Vor mixa și Black Sun Empire, Alan Fitzpatrick și Codebreaker

 

Festival de muzică electronică Delahoya, cu cea mai lungă tradiţie în România, anunţă noi nume de artişti internaţionali, dar şi autohtoni care vor mixa pe 14 şi 15 iunie în cadrul celei de la XVII-a ediţii a evenimentului.

 

Black Sun Empire (Milan şi Micha Heyboer împreună cu René Verdult) este cel mai reprezentativ grup de DJ-i pentru scena de drum & bass cu influenţe tech obscure. De la apariţia lor în 2000, au continuat să-şi dezvolte propriul stil şi sunet, lansând numeroase piese, precum şi patru LP-uri complete ceea ce i-a consacrat drept lideri în acest domeniu. Datorită producţiilor inspirate, dar şi aptitudinilor impresionante de DJ, Black Sun Empire au avut turnee în întreaga lume, au participat inclusiv la festivalul Glastonbury din Marea Britanie şi continuă să-şi contureze reputaţia ca fiind una dintre cele mai captivante şi consecvente trupe în acest moment. Al cincilea LP "From The Shadows" este un album 100% drum & bass şi a fost lansat în septembrie 2012.  Black Sun Empire mixează la Delahoya pe 15 iunie.

 

Alan Fitzpatrick a crescut repede pe scena techno din Marea Britanie şi a fost susţinut constant de Dubfire, Len Faki şi John Digweed. Carl Cox l-a numit unul dintre cei mai captivanţi producători de techno. Calităţile sale în spatele pupitrului sunt de necontestat. Sunetul său a atras fani în toată Europa. În decembrie 2009 acesta a evoluat la Berghain în Berlin alături de Adam Beyer, Paul Ritch, Joseph Capriati, şi Joel Mul. Fitzpatrick mixează la Delahoya sâmbătă, 15 iunie.

 

Codebreaker şi-a făcut apariţia pe scena muzicală în vara anului 1993 prins de febra Jungle care exista în Londra în vremea aceea. Acesta a înlocuit destul de repede platanele cu microfonul şi a ajuns, în timp record, rezident la o staţie de radio pirat londoneză, Shadow FM. La începutul secolului acesta a intrat în rândul celebrităţilor din d&b prin jocul Grand Theft Auto 3 drept vocea MSXFM pentru Moving Shadow Recordings împreună cu DJ Timecode (Rob Playford). Organizatorii Festivalului Delahoya l-au  convins pe talentatul MC să aibă nu una, ci două apariţii pe scenă, atât pe 14, cât şi pe 15 iunie.

 

Snatt & Vix sunt cei mai cunoscuţi DJ-i români de muzică trance şi au mixat alături de Armin Van Buuren, Tiesto, Paul Van Dyk, Above and Beyond şi mulţi alţii.

 

Horace Dan D, unul din pionierii muzicii techno în Romania, a participat la evenimente majore din Europa (Street Parade Zurich, Mayday Budapest, etc.) şi alături de cei mai importanţi artişti techno de pe plan internaţional.

 

SHVR, specializat pe muzica dubstep, este unul dintre tinerii DJ-i din ţară cu o admirabilă ascensiunea în rândul preferinţelor fanilor genului. 

 

Un bilet de o zi la Festilvalul Delahoya costă 40 de lei – atât pentru 14, cât şi pentru 15 iunie –, iar un abonoament costă 60 de lei, fără camping. Un abonament care permite posesorului şi accesul în camping, respectiv la facilităţile oferite aici, costă 90 de lei. 

 

Artiştii care mixează la Delahoya 2013:

 

14 iunie: Cosmic Gate, Tiefschwarz, Snatt & Vix, Seba 1394, SHVR

15 iunie: Black Sun Empire, Alan Fitzpatrick, Stereo MCs vs Bam, Şuie Paparude, Horace Dan D., DJ Snow & MC Agent, Just D'Light

Comentarii Facebook