Duminica 22 Decembrie

Descoperiți Turcia: Orașul antic Efes și Casa Fecioarei Maria, două atracții turistice ce merită să le vedeți măcar odată în viata

 

Turcia. O tara care atrage mii de romani in fiecare vara.  Incepand cu luna aprilie si pana in octombrie turistii sunt atrasi de conceptul neegalat inca de All Inclusive al turcilor.

 

Situata pe doua continente, Europa si Asia, Turcia este, prin amestecul de culturi, o invitatie pentru o calatorie in timp. Acum calatoria este mai accesibila ca oricand, pentru ca pe langa ofertele cu avionul au aparut si cele cu autocarul, cu tarife mult mai mici. Cu preturi pornind de la 189 de euro, transport din Cluj si cazare la vila de 2 stele, nu mai aveti nicio scuza sa nu vizitati Kusadasi.  

 

Iar daca ajungeti aici, neaparat trebuie sa mergeti si in excursie la orasul antic Efes. Noi am profitat de excursia oferita de Alis Holidays si asa am putut descoperi unul dintre cele mai bine conservate orase antice, intins pe o suprafata impresionanta.

 

 

Veti fi uimiti de frumusetea coloanelor, a statuilor pe care le si faceau demnitarii din acele vremuri , dar si de sistemul extrem de ingenios pentru acea perioada de apeducte pe care il aveau.

 

 

Situat pe coasta de vest a Asiei Mici,la sud de Izmir, orasul antic Efes a fost intemeiat de colonistii ionieni, în secolul XI i.C.. In secolul VI i.C. a fost construit aici si Templul Zeitei Artemis, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, care a fost mai apoi, in 356 i. C, incendiat de Herostrat, un cetatean din Efes care isi dorea celebritatea.

 

In anul 133 d.C. orasul Efes a fost ocupat de romani si a devenit capitala provinciei romane Asia. 200 de ani mai tarziu a trecut prin doua cutremure care i-au adus pierderi insemnate, iar apoi in secolul VII d.C. Efesul a decazut. Orasul antic cuprinde acum vestigii importante din perioada elenistică și romană :agora, forum, odeon, biblioteca lui Celsus, stadion etc., precum și din epoca bizantină -ruine de biserici. 

 

Povestile spuse  de ghizii turci, sunt, insa, cele mai impresionante. Una dintre legendele locului spune ca biblioteca impresionanta care trona in centrul orasului era de foarte multe ori folosita de cetatenii Efesului nu pentru studiu aprofundat, ci ca paravan al altor activitati. Se pare ca unii dintre barbatii Efesului intrau in biblioteca, dar nu stateau prea mult, ci treceau printr-un tunel in cladirea de vis-a-vis, in care functiona un... bordel.  Dar asta este, desigur, doar o legenda...:)

 

 

Foto: Prima reclamă cunoscută la cea mai veche meserie din lume

 

 

Nu plecati de la Efes pana nu gustati si din delicioasa inghetata turceasca, facuta de localnici cu o maiestrie deosebita. Merita sa o incercati nu doar pentru gustul delicios, ci si pentru spectacolul oferit de vanzatori inainte sa va serveasca: adevarate acrobatii. 

 

 

Se spune ca in Efes  au activat o anumită perioadă si apostolul Pavel si Ioan Evanghelistul. Iar traditia crestina spune ca în imediata apropiere a orașului ar fi fost îngropată Maria Magdalena (în capela Panaghia Kapoulou), iar în interiorul orașului Luca Evanghelistul. 

 

 

 

Casa Fecioarei Maria este un loc de pelerinaj unde poposesc zilnic mii de credinciosi pentru a aprinde o lumanare sau a se ruga. Capela a fost construita pe ruinele Casei Sfintei Fecioare, temeliile datand din sec I-IV, iar restul din sec. Al VII-lea. Ultima restaurare a capelei a avut loc in anul 1951. 

 

 

La intrarea in edificiu veti gasi povestea acestei case in mai multe limbi, inclusiv in Limba Romana: ”In secolul trecut a aparut o carte intitulata <<Viata Fecioarei Maria>> scrisa dupa revelatiile unei credincioase germane Caterina Emmerich care, fara sa fi venit vreodata in aceste locuri , descrie cu o exactitate surprinzatoare casa de pe colina de Efes, unde ea vedea pe Fecioara Maria petrecandu-si ultimii ani. Urmand aceste indicatii s-au format doua expeditii stiintifice (1891) care au descoperit locul si ruinele, asa cum fusesera ele descrise de catre Caterina Emmerich”.

 

 

In ultimii ani, s-a conturat inca o traditie a locului. Pe un panou, fiecare credincios isi scrie o dorinta pe o bucatica de hartie si o lasa acolo, in speranta ca aceasta i se va indeplini. Daca este asa sau nu, puteti descoperi singuri,  facand drumul pana la Casa Fecioarei Maria.

 

Ruinele orasul antic Efes, Casa Fecioarei Maria, Pamukkale sau ruinele orasul Troia sunt doar cateva dintre atractiile Turciei. Vanzatori innascuti, turcii o sa va arate, insa, mult mai multe, una dintre ele fiind prezentarile de moda pentru haine de piele, in jocul carora au intrat si unii dintre noi, nerezistand tentatiei de a fi fotomodele pentru o zi. 

 

 

 

Toate acestea o sa va faca sa va indragostiti iremediabil de tara aflata  la confluenta dintre Orient si Occident si sa doriti sa reveniti iar si iar pe pamant turcesc.  

 

Multumiri agentiei Alis Holidays pentru excursia oferita. 

Comentarii Facebook