Dilema nuntașilor din Cluj! Cât pun în plic la nunțile din localuri exclusiviste ca să nu se facă de râs: „Fițele le plătesc mirii”
Un clujean invitat la o nuntă ce va avea loc într-unul dintre cele mai exclusiviste localuri din Cluj-Napoca a întrebat pe rețelele de socializare cât ar trebui să pună în plic.
„Cât să dau la o nuntă la Wonderland în Cluj-Napoca?
Salutare. Așa cum am scris și în titlu, cât să dau la o nuntă la Wonderland în Cluj-Napoca? Nunta o să fie în luna mai, nuntă de zi. Sunt prietenii nu prea apropiați ai soției mele (personal nu i-am văzut decât la nunta noastră, neștiind de existența lor până atunci sau de atunci până acum). Deci e o obligație.
Dacă știți cumva cam ce preț are un meniu acolo, cât ajunge band-ul etc., ca să știm cât să dăm. Căci cât ne-au dat ei la nunta noastră acum doi ani, nu cred că se cade să le dăm doar atât.”, a întrebat clujeanul.
Postarea a primit rapid sute de comentarii, iar părerile au fost diverse. Unii au susținut că darul de nuntă ar trebui să fie o alegere personală, în funcție de posibilitățile financiare, în timp ce alții au oferit sume aproximative pentru astfel de evenimente.
„Dai cât vrei/poți. Dacă nu mai vorbesc cu tine după aia pentru că ai dat prea puțin, măcar ai aflat valoarea lor.”, a comentat un internaut.
O altă persoană a sugerat: „Mergeți împreună? Dacă da, până în 1600, în funcție de salariul vostru. Dacă ești way off, hai 1800. Singur, 800-1000. Ignoră cât costă meniul și band-ul. Mirii nu pot muta fițele de la nuntă pe portofelul invitaților. Dacă vor aur pe mâncare, nu trebuie să se aștepte la un 0 în plus la contribuții.” .
Un alt clujean susține că invitații nu sunt obligați să plătească mai mult, dacă mirii își doresc o nuntă fastuoasă.
„N-am înțeles proștii care pun 1500-2000 singuri pe motiv că „dom'le, e nuntă la localul exclusivist din fundul Clujului", fiecare pune după cât consideră, fițele le plătesc mirii. Dar, în medie, 800-1000 singur și mai pui +600-700 dacă mergi în cuplu la prieteni. La rude apropiate cu care ești în relații bune e deja altceva.”, a comentat acesta.
3 Comentarii
ce inseamna "cat ajunge band-ul" ?
2500 perechea
Doar e 5 stele săracilor
Spui Wonderland și pui jumătate …
Ca le dă Domnul, Primaria și CJ , destul moca.