Duminica 22 Decembrie

Dorian Popa, apărat de nume grele precum Bianca Drăgușanu. Cântărețul a explicat și de ce era în lenjerie intimă la volan


Cântărețul Dorian Popa este apărat de nume grele din industria de divertisment din România. I-a găsit scuze Elena Merișoreanu, iar acum a venit la rând și Bianca Drăgușanu, nefiind exclus ca acestea să fie rugate să zică ”de bine”, poate chiar contra cost.

Dorian Popa a fost prins de poliție la volan sub influența drogurilor și numai în capot de baie. 

Să știți că cel mai bine e ca cel care nu a greșit niciodată să arunce cu pietra, vizavi de Dorian Popa, de care îmi pare rău că trece prin situația asta stânjenitoare. Știm cu toții că este un băiat care a muncit foarte mult pentru tot ce are și nu e cazul să judecăm. Fiecare om are dreptul la propriile alegeri, fiecare om mai greșește", a spus Bianca Drăgușanu.

Pe YouTube, cântărețul Dorian Popa s-a justificat încă o dată.

S-a făcut foarte mult mișto pe tema faptului că eram în chiloți, dar nu și în halat. Recunosc. Ieșisem din duș, am tras un halat pe mine imediat, nici nu m-am uscat pe păr pentru că știam că mă întorc în cinci minute și m-am urcat în mașină și am plecat la magazin. La scurt timp după ce am ieșit din garaj, am fost oprit de un echipaj de poliție. Aș vrea să vă spun din prima că domnii polițiști au fost foarte respectuoși și și-au făcut datoria foarte frumos și elegant. De asemenea, și eu am fost cooperant, politicos, respectuos, lucru care poate fi dovedit de camerele de pe piept ale polițiștilor care erau pornite”, a spus Dorian Popa, într-un videoclip postat pe YouTube.

El a spus inițial că nu a fumat nimic, dar a inhalat fum pentru că venea de la o petrecere. Ei bine acum susține că a plecat de acasă.

Dorian Popa este eroul adolescenților și a influențat o generație cu energia lui debordantă. Actorul Mihai Bendeac chiar a făcut o declarație publică, mirat că Dorian Popa are o energie debordantă, de parcă tot timpul este tras cu cheia.

Comentarii Facebook