Duminica 22 Decembrie

Expoziția de tarantule de la Iulius Mall Cluj mai poate fi vizitată NUMAI câteva zile - FOTO


Când alegi conștient să-ți învingi fricile, ies proiecte frumoase, ce îi pot educa, inspira sau chiar ajuta pe cei din jurul tău.

Astfel a luat naștere și inedita expoziție găzduită de Iulius Mall Cluj, ce reunește 36 dintre cele mai importante specii exotice de tarantule de pe glob și care mai poate fi vizitată până pe 13 februarie, inclusiv. Chiar dacă ai arahnofobie, nu trebuie să-ți faci griji pentru că vietățile sunt expuse în terarii speciale, concepute astfel încât să reproducă fidel habitatele în care acestea trăiesc.

Iulius Mall Cluj te provoacă să trăiești senzații tari. Și nu, nu te invită să faci bungee jumping sau să te dai în roller-coaster, ci îți reamintește că până duminică, 13 februarie, încă mai poți vizita expoziția The Taranterra Project, care a adus în Atrium o varietate de specii de tarantule.

Aici vei descoperi curiozități despre 36 dintre cele mai importante specii de tarantule de pe glob și vei afla cum și cât trăiesc, cum se apără de prădători, când a fost folosită prima dată denumirea de tarantulă, care este utilitatea lor în ecosistemele în care conviețuiesc alături de noi, dar și multe altele.

Exemplarele au fost aduse de pe toate continentele, cu excepția Europei, unde există doar o singură specie, dar şi aceea este foarte greu de prins. Terariile, special amenajate astfel încât să reproducă fidel habitatul natural al fiecărui specimen în parte, te vor încânta și îți vor stârni admirația, așa că nu rata expoziția din Iulius Mall Cluj.

Comentarii Facebook