Duminica 22 Decembrie

Expoziții de fotografie și PC Gaming la Iulius Mall Cluj! Vezi când au loc evenimentele (P)


Iulius Mall Cluj găzduieşte în perioada următoare două expoziţii, prilejuite de cea de-a cincea ediţie a Photo Romania Festival.

Instantaneele inedite vor putea fi admirate la parter, pe culoarul H&M, oferind un mod plăcut de a combina sesiunile de shopping cu arta fotografică.

Expoziţia „Expresiile copilăriei - seria Daughters” reflectă bucuria copiilor, în eliberarea de griji şi de prejudecăţi. Clienţii pasionaţi de arta fotografică vor putea admira tehnica Ginei Buliga, autoarea imaginilor. Vizitatorii expoziţiei se vor juca, vor zâmbi şi vor trăi emoţiile personajelor principale din fotografii: Alexa și Maria. Cea de-a doua expoziţie, „Dimensiunea nedefinită a suprarealismului”, este semnată de Ionuţ Caras şi demonstrează că fotografia nu este doar un mijloc de a imortaliza lucruri sau personaje în diferite ipostaze, ci o artă, un mod de exprimare a celor mai emoţionante trăiri.

Photo Romania Festival este cel mai mare festival de artă fotografică din România, ajuns la a cincea ediţie, iar anul acesta se desfăşoară în perioada 15 – 24 mai. Evenimentul aduce la Cluj-Napoca sute de fotografi, găzduind peste 50 de expoziții şi alte evenimente de specialitate.

De asemenea, în perioada 18 - 24 mai, în food court-ul Iulius Mall Cluj se desfăşoară PC Gaming. Pasionaţii de Dota2, Fifa sau Counter Strike vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile în cadrul evenimentului marca Polisport, festival organizat de studenţii de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook