Vineri, 19 octombrie 2018, de la ora 19.00, la Colegiul Academic, va avea loc al doilea mare concert din Toamna Muzicală Clujeană.

Concertul din 19 octombrie va fi sub bagheta tânărului dirijor ceh Jiří Rožeň, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai generației sale. Dacă în concertul de deschidere ”Toamna Muzicală Clujeană” și-a întâmpinat publicul cu note nostalgice, melancolice sau romantice, de această dată va intra într-un alt registru, mult mai vesel și plin de energie. Programul poartă publicul în ritmuri de allegor, apoi îl lasă să-și tragă sufletul pe un ”moderato” și ”lento”, pentru ca apoi să-l prindă iar într-un iureș de ”allegro”, ”andante” și, în final, ”presto”.

Urmând același concept cu restul evenimentelor din festival, și acest concert conține o lucrare românească, una destul de nouă (din 1997), și anume Triptic-ul lui Adrian Pop (n.1951), care va și deschide seara. O lucrare inspirată din Transilvania sfârșitului de secol XIX, a cărei muzică mai degrabă de dans (lucrarea făcând parte dintr-un proiect de balet), ”accesibilitatea şi culoarea expresivă conferită de sursele folclorice prelucrate în cele trei părţi” ”justifică succesul trainic de care lucrarea se bucură atât în ţară, cât şi în străinătate” (Adrian Pop).

De la muzica noastră națională se trece apoi spre una națională cehă, cu lucrarea Te Deum, op. 103 de Antonín Dvořák, unde, pe lângă talent, faptul că dirijorul este și el ceh va contribui la o mai fină expresie a acestei muzici. Deşi nu este la fel de amplă ca celelalte lucrări vocal-simfonice ale compozitorului, respectiv Recviemul, Stabat Mater şi Misa în Re major, Te Deum păstrează grandoarea acestora. Chiar dacă Dvořák nu a utilizat melodia preexistentă a imnului, cunoscută încă de prin 1100 (când imnul era cântat la finalul slujbelor romano-catolice oficiate duminică dimineaţa şi în zilele de sărbătoare), există momente care au, neîndoielnic, caracter de cânt liturgic şi care sunt măiestrit combinate cu melodii şi ritmuri inspirate din muzica tradiţională cehă.

Considerat al doilea cel mai important compozitor ceh din secolul al XX-lea, după Leoš Janáček, Bohuslav Martinů este o  altă alegere a dirijorului pentru programul serii, cu lucrarea La Bagarre, H. 155., un poem simfonic inspirat de mulţimea care l-a întîmpinat pe Charles Lindbergh la finalul zborului transatlantic. Pilot american de origine suedeză, Lindbergh a devenit celebru odată cu realizarea primului zbor fără escală de la New York la Paris, în 1927.

Martinu nota următoarele: ”La Bagarre este încărcată cu o atmosferă de mişcare, agitaţie, tumult, obstacole. Este mişcarea unei mase mari, într-o grabă incontrolabilă, violentă. Dedic lucrarea aterizării lui Lindbergh la Bourget, care răspunde imaginaţiei mele şi exprimă clar scopul şi evoluţia ei. În acest rondo simfonic [n.a. este vorba despre Half-Time], am descris tensiunea spectatorilor la un meci de fotbal. Bagarre are, la drept vorbind, un subiect similar, dar multiplicat şi dus în stradă. Este un bulevard, un stadion, o masă, o cantitate care este în delir, îmbrăcată ca o singură persoană. Este un haos guvernat  de un sentiment comun, o legătură invizibilă care duce totul înainte, care modelează numeroase mase într-un singur element plin de evenimente neaşteptate, necontrolate. Este puternic contrapunctat. Toate interesele, mari sau mici, dispar în teme secundare şi fuzionează, concomitent, într-o nouă compoziţie de mişcare, într-o nouă expresie de forţă, într-o nouă formă de masă puternică, de necucerit.”

Seara se va încheia într-un mare fel, și anume cu Pragheza lui Mozart. 

Dacă reputaţia lui Mozart la Viena era adesea victima capriciilor înaltei societăţi, compozitorul era adorat în Boemia şi, în special, la Praga. Se pare chiar că Mozart ar fi spus „Praghezii mei mă înţeleg”, afirmaţie care i-a făcut pe aceştia mai mult decât mândri. La puţin timp după moartea lui Mozart, autorul unui articol din Prager Neue Zeitung scria: „Mozart pare să fi scris pentru oamenii din Boemia, muzica sa nu este nicăieri mai bine înţeleasă decît la Praga, şi chiar la ţară este foarte iubită.” Simfonia Pragheza a fost interpretată de către Mozart, în primă audiţie absolută, în ultima parte a anului 1786, într-un concert de mulțumire ținut la Praga, după ce melomanii și muzicienii boemieni i-au plătit lui Mozart călătoria la Praga, pentru a putea asista el însuși la unul dintre spectacolele sale cu Nunta lui Figaro.