Duminica 22 Decembrie

Fiță de vedetă: Robert Pattinson are 1.000 de costume pe care le poartă o singură dată


Actorul britanic Robert Pattinson, celebru pentru rolurile din franciza Twilight, a fost nevoit să își închirieze de curând un depozit întreg pentru a-și ține colecția de costume.

Pattinson recunoaște că îi plac la nebunie costumele sale și deși le poartă decât o singură dată, ii este greu să se despartă de ele. Astfel, actorul a ajuns să dețină o colecție impresionantă de 1.000 de costume.

"Eu port o singură dată un costum și am ajuns să am un depozit în care țin 1.000 de costume. Din când în când mai fac câte un costum cadou unui prieten, însă, dacă e să fiu cinstit, nu prea-mi vine să le dau. Mi-e foarte greu să renunț la lucrurile care-mi aparțin", a declarat starul pentru Sunday Express.

Comentarii Facebook