Duminica 22 Decembrie

FOTO - Globurile de Aur 2023: Topul celor mai frumoase și scumpe rochii de la gală. Lily James a impresionat cu trena sa roșie


Cea de-a 80-a ediție a galei Globurilor de Aur și-a desemnat, marți, câștigătorii. Vedetele au făcut show pe covorul roșu, iar anul acesta, actrița Jenna Ortega a atras toate privirile. 

Au făcut spectacole pe micile ecrane, dar și pe covorul roșu. Gala Globurilor de Aur a revenit la eleganța de odinioară, într-un spectacol care a marcat revenirea vedetelor de la Hollywood la o ceremonie care a fost ignorată de posturile de televiziune în 2022 din cauza unui scandal uriaș provocat de absența diversității și de practicile lipsite de etică utilizate în trecut de organizatorii evenimentului, Asociația Presei Străine de la Holywood (HFPA). 

Însă o serie de măsuri adoptate de HFPA, precum creşterea diversităţii rasiale în rândul membrilor săi, le-a convins pe multe dintre starurile de film şi de televiziune să participe la ediţia din acest an a galei, care asigură un plus de publicitate pentru câştigători şi pentru nominalizaţi, sporindu-le adeseori şansele la premiile Oscar.

Gala din 2023 s-a desfăşurat în mare parte la fel ca în anii trecuţi, într-o atmosferă deosebit de relaxată, cu excepţia unui monolog înţepător al prezentatorului show-ului, actorul de comedie Jerrod Carmichael, care şi-a deschis discursul de la începutul ceremoniei printr-o glumă: „Mă aflu aici doar pentru că sunt de culoare”.

Globurile de Aur 2023. Topul celor mai spectaculoase rochii

Margot Robbie a deschis  „parada” vedetelor pe covorul roșu, într-o rochie roz Chanel. Lily James a defilat într-o ținută Atelier Versace, iar Angela Bassett și Jessica Chastain au ales rochii argintii, sclipitoare și la propriu și la figurat. 

glob 5.jpg

Margot Robbie

glob 7.png

Lily James

glob 6.jpg

Angela Bassett

glob 8 bun.jpg

 Jessica Chastain

Ana de Armas a venit la Globurile de Aur într-o rochie neagră cu argintiu, cu spatele gol, creată de Louis Vuitton. Salma Hayek, în vârstă de 56 de ani, și-a pus în valoare decolteul generos într-o rochie nude și un corset argintiu, cu detalii negre. Ținuta poartă semnătura casei de modă Gucci. 

glob 1.jpg

Ana de Armas 

glob 3.jpgSalma Hayek

Jenna Ortega a pășit pe covorul roșu într-o rochie Gucci, absolut spectaculoasă. Spre deosebire de rolul care a consacrat-o (Wednesday), actrița a abordat un look luminos, care îi pune în valoare trăsăturile delicate.

glob 2.jpg

Jenna Ortega 

Comentarii Facebook