Duminica 22 Decembrie

FOTO - Margherita de la Clejani, condamnată definitiv după ce s-a urcat drogată la volan și a produs un accident


Margherita de la Clejani a fost condamnată definitiv, astăzi, de Curtea de Apel Bucureşti, pentru accidentul produs în luna mai a anului 2020, atunci când a condus drogată şi a lovit o maşină.

Margherita de la Clejani a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti, ieri, 29 iunie 2022, iar judecătorii i-au înăsprit pedeapsa primită la instanţa de fond.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art.396 alin.1, 2 şi 10 C.p.p. raportat la art.61 C.p., condamnă pe inculpata Manole Myriam-Margareta la pedeapsa de 40.000 de lei amendă penală (200 zile amendă x 200 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art.336 alin.2 C.p.. (fapta din 23.05.2020)”, se arată în decizia instanţei, potrivit antena3.ro. 

Mai exact, magistrații Curții de Apel din București i-au înăsprit sentința pe care o primisese anul trecut și împotriva căreia Parchetul a depus apel.

margherita drogata.PNG

Margherita trebuie să plătească 40.000 de lei pentru că a condus drogată

Condamnată inițial la plata unei amenzi penale în valoare de 16.000 de lei, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au schimbat sentința, majorând suma la 40.000 de lei.

Mai mult, deşi iniţial judecătorii i-au interzis să mai conducă timp de un an, acum instanţa i-a interzis să se mai urce la volan pentru o perioadă de trei ani.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.63 C.p. Conform art.66 alin. 1 lit. i C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchet rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziția părților și a parchetului, prin mijlocirea grefei, azi, 29.06.2022”, se arată în minuta instanței, potrivit Fanatik.

Margherita de la Clejani a provocat un accident pe bulevardul Gheorghe Șincai din Sectorul 4 din București, pe 23 mai 2020, iar ancheta poliţiei a arătat că fiica Clejanilor se urcase la volan după ce consumase substanţe interzise.


Comentarii Facebook