Duminica 22 Decembrie

”Game of Thrones” a devenit cel mai de succes serial din istoria HBO


Serialul ”Game of Thrones” a devenit oficial cea mai de succes producție a postului HBO, după ce a reușit să depășească ”Clanul Soprano”, au anunţat joi reprezentanţii acestuia, citaţi de Reuters.

Episoadele celui de-al patrulea sezon al celebrului serial fantasy au avut o audiență medie de 18,4 milioane de telespectatori, inclusiv redifuzări, video la cerere (VOD) şi streaming mobil, depăşind astfel precedentul record de 18,2 milioane de telespectatori stabilit de sezonul din 2002 al serialului "The Sopranos".

Cel de-al treilea sezon din ”Game of Thrones” a avut o audienţă medie de 14,4 milioane de telespectatori pe episod.

Producția HBO se bazează pe romanele de succes ale lui George R.R. Martin, din seria ”A Song of Fire and Ice”, serialul fiind recompensat cu numeroase premii, inclusiv un Glob de Aur şi un premiu Emmy.

Comentarii Facebook