Georgiana Lobonț copleșită de emoții aseară la BT Arena Cluj! Moment unic alături de copiii ei în fața a 10 mii de fani: „Ei sunt rugăciunea mea” VIDEO
Seară plină de emoții la Cluj, la BT Arena pentru Georgiana Lobonț: Artista a urcat pe scenă cu cei doi copii ai săi și a cântat în fața a 10.000 de oameni la BT Arena. „Ei sunt rugăciunea mea”
Aseară, în fața a peste 10.000 de spectatori adunați la BT Arena din Cluj-Napoca pentru concertul de pricesne al Georgianei Lobonț, artista a oferit un moment de neuitat. Pe scenă, ea a cântat împreună cu cei doi copii ai săi, Eduard Nicholas și Irina Maria, stârnind lacrimi și aplauze prelungite din partea publicului.
„Băiatul și fetița mea... liniștea și tremurul din glasul meu. Ei poate încă nu știu, dar pentru ei cânt cu toată inima. Ei sunt rugăciunea mea nerostită”, a scris despre acest moment Georgiana pe pagina sa de Facebook, dezvăluind emoțiile care au marcat acest eveniment special.
Concertul, dedicat cântecelor religioase și tradițiilor spirituale, a reușit să aducă un suflu cald în inimile celor prezenți, inclusiv prin legătura autentică dintre artistă și familia sa. Participarea copiilor săi pe scenă a fost o surpriză pentru mulți și a dat o notă intimă și profundă serii.llll
La rândul ei, Georgiana a cântat pentru prima oară la 4 ani cu o orchestră adevărată, la concursul de muzică televizat„Tip Top Mini Top” .
Georgiana Lobonț, recunoscută pentru vocea sa inconfundabilă și repertoriul variat, a demonstrat încă o dată că muzica sa vine din suflet, cu o sinceritate rar întâlnită. Spectacolul de la BT Arena face parte dintr-o serie de evenimente de amploare pe care artista le susține pentru a promova valorile culturale și spirituale românești. Concertul a fost ”sold out”, iar 10 000 de fani ai Georgianei au avut bucuria de a-i urmări evenimentul.
4 Comentarii
Nu mai chinuiti copii!
BUNĂ DAR LUPĂU CÎNTĂ MANELE MAI BUNE TRE SĂ RECUNAȘTEM
Nu-i asa, cãt de frumos, cântecele cu copiii in postul pastelui, ce exemplu minunat! Dar parca nu tot duduia lansa anul trecut, tot in post, un videoclip cu culiță cel care era cercetat penal pt accident rutier, el fiind sub influenta drogurilor si a alcolului plus fuga de la locul accidentului.
Chiar frumos. Bravo ei pt spectacolul oferit.
Sala plină la maxim , oameni frumoși, Clujul iar în frunte.