Duminica 22 Decembrie

Georgiana Lobonț, desființată de fani! Artista s-a filmat lângă Culiță Sterp la un castel renovat din Cluj: „Păcat de Vali Vijelie, el e super!” - VIDEO


În urma unui moment artistic de la Castelul Banffy din Răscruci, recent renovat, Georgiana Lobonț a fost criticată aspru de către fanii acesteia. În videoclipul postat pe rețelele de socializare, artista apare cântând, lângă controversatul Culiță Sterp, dar și celebrul cântăreț Vali Vijelie, susținătorii ei criticând prestația artistei. 

După ce Consiliul Județean Cluj a investit peste 11 milioane de euro în Castelul de la Bonțida, acest loc a ajuns repede un decor pentru cântăreții de „muzică de petrecere”. Amintim că, anul trecut, în luna noiembrie, manelistul Culiță Sterp a intrat cu mașina într-un alt autoturism și a fugit de la locul faptei, dar celălalt șofer din mașina implicată în eveniment a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital. La câteva zile după evenimentul din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a transmis că manelistul era băut și se afla și sub influența drogurilor.

„Atât de frumos a fost la filmările videoclipului! Și am avut fanii lângă noi! Cât de tare să auzi piesa înainte să fie lansată, nu? Mulțumim tuturor!”, a scris Georgiana pe o rețea de socializare.

Fanii par nemulțumiți atât de colaborarea cu manelistul Culiță Sterp, cât și de prestație în sine. „Cârcotașii” din mediul online au taxat-o dur pe Georgiana, în schimb l-au apreciat mult pe Vali Vijelie, în comentariile de la videoclipul publicat de artistă: 

„Urâtă melodie”;

„Culiță behăie și el că oricum voce nu are!”

„Ai voce frumoasă, dar nu știu… cine te îmbracă o face foarte prost. Caută-ți un stilist, care să nu pună pe tine toate kitchurile”;

„Păcat de Vali Vijelie el e super!”;

„Ce țigăneală, hăhăială și figurație ieftină. Păcat de Vijelie!”

„Culiță strică tot, e pe lângă!”;

„Trăiască cultura în România!”. 

Desigur, au fost și fani care s-au bucurat de noua piesă a artistei „Fratele, rămâne frate”. 

Comentarii Facebook