Duminica 22 Decembrie

Georgiana Lobonț, sacrificii mari ca să devină cunoscută. De ce și-a vândut artista din Cluj apartamentul: „Eram cumva inconștienți”


Georgiana Lobonț este una dintre cele mai solicitate artiste de muzică de petrecere de la noi. Chiar dacă a cunoscut succesul pe plan muzical, cântăreața a făcut sacrificii enorme ca să devină cunoscută și a riscat mult. 

Cântăreața și soțul ei au investit toți banii în muzică și au riscat totul atunci când au pășit pe acest drum. Rareș e fiu de preot, a studiat Stomatologia, dar azi e impresarul artistei.

La început de drum aceștia și-au vândut apartamentul pentru cariera Georgianei. 

„​​Eram cumva inconștienți, entuziasmați, dornici să devenim cineva, să evoluăm și să avem succes, să avem evenimente, să ne meargă bine. Și cred că eram un pic luați de val. Valul tinereții și nebunia asta ne-au prins. Și am investit banii. Am vândut apartamentul și toți banii pe care i-am luat pe el, i-am investit în muzică, în albume. Am făcut patru albume de muzică populară, ne-am cumpărat boxe, sistemul nostru de sonorizare pentru evenimente…

Ne-am cumpărat lumini, schele de lumini, mașină de gheață carbonică. Noi mergeam, la un moment dat, cu toate aceste servicii. Aparat de video, pentru că vreo doi ani el m-a filmat… Mi-am făcut singură toate videoclipurile. Deci, noi doi, banii i-am organizat așa frumos, încât i-am investit doar în lucruri care ne puteau ajuta în acel moment, în domeniul acesta artistic. Deși nu aveam cunoștințe mari, ne-am dus înainte cu toată încrederea unul în celălalt și iată că am reușit”, a relatat cântăreața pentru viva.ro

Comentarii Facebook