Miercuri 11 Decembrie

Geta Sterp, sora lui Culiţă Sterp, a născut: „Nu pot exprima în cuvinte sentimentul de a fi MAMĂ”


Sâmbătă dimineață, Geta Sterp a adus  pe lume primul ei copil, după un travaliu de 27 de ore.

Geta Sterp și-a dorit să nască în apă. Nașterea în apă este cunoscută pentru capacitatea sa de a reduce durerea în timpul travaliului și al nașterii. Apa caldă funcționează ca un analgezic natural, astfel musculatura se relaxează și permite o mai bună circulație a sângelui, iar durerea este mai ușor de suportat.

Deși a depășit termenul, ajungând la 41 de săptămâni de sarcină, Getuța și-a dorit să nască natural. Pe tot parcursul travaliului și al nașterii, Sebi, soțul ei, a fost alături de ea.

„După 27 de ore de travaliu, mare parte petrecute în apă, am desăvârșit minunea de 4.560 g cu perineul intact, datorită celor mai minunați oameni. Am avut parte de clamparea și secționarea tardivă a cordonului ombilical, de skin to skin și de ORA MAGICĂ, în care ne-am bucurat de minunea noastră!  Nu pot exprima în cuvinte sentimentul de a fi MAMĂ!  Vă mulțumesc pentru sutele sau poate miile de mesaje! Sunteți deosebiți cu toții! Abia aștept să vă povestesc mai multe!”, a scris Geta Sterp pe Instagram. 

Comentarii Facebook