Vineri 22 Noiembrie

Idei de cadouri pentru cei dragi, la Expomineralia și Bag Expo, din incinta Iulius Mall Cluj (P)



Dacă ești în căutare de cadouri pentru cei dragi, Iulius Mall Cluj îți vine în ajutor cu o ediție specială a târgurilor Bag Expo și Expomineralia. Poți alege accesorii în tendințe și bijuterii din pietre prețioase și semiprețioase sau poți personaliza o podoabă unicat.

Timp de o săptămână, în perioada 29 noiembrie – 6 decembrie 2016, la parterul Iulius Mall Cluj se va desfășura Bag Expo, târgul de genți și accesorii, atât de îndrăgit de doamne și domnișoare. Pentru cei care vor să se asigure că le vor surprinde pe persoanele dragi din viața lor cu daruri inspirate de Moș Nicolae, la târg vor fi expuse peste 6.000 de articole. Indiferent de preferințele în materie de accesorii, Bag Expo este locul ideal pentru a alege cel puțin un cadou apreciat de cei care vor să fie la modă. Plicuri elegante, genţi casual sau sport, poşete de zi sau office, clutch-uri cu pietre Swarovski, trollere şi genţi de voiaj, serviete şi diplomate, rucsacuri, borsete, genţi pentru laptop, portofele, curele și multe altele sunt propunerile Bag Expo, care acoperă și cele mai fine preferințe.

Clienții care vor să ofere zâmbete printr-o bijuterie personalizată sunt invitați, în aceeași perioadă, la Expomineralia. Iubitorii de pietre preţioase şi semipreţioase pot crea brățări și coliere în sectorul workshop, alegând piesele care se potrivesc personalității, zodiei sau trăsăturilor fizice ale persoanei care urmează să primească podoaba cadou. În plus, Expomineralia reunește zeci de mii de bijuterii, accesorii, decoraţiuni şi alte obiecte lucrate cu măiestrie, din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii. Cei interesați vor putea afla care sunt proprietățile fiecărei pietre, cum pot influența starea de spirit și ce beneficii terapeutice le caracterizează.

Comentarii Facebook