Duminica 22 Decembrie

IMAGINEA ZILEI: Un britanic a pus-o pe soție să semneze un contract special pentru Campionatul Monial




Febra Campionatului Mondial de fotbal de la Rio i-a cuprins pe majotitatea microbiștilor, însă un britanic îi întrece de departe.

Bărbatul a conceput un contract special, valabil pe toată perioada Campionatului Mondial, prin care o obligă pe partenera sa de viață să respecte o serie de reguli, acesta precizând că ”nerespectarea regulilor poate duce la despărțire”.

1. Din 12 iunie până pe 13 iulie, televizorul este al meu. Tot timpul.

2. Când joacă Anglia, este un eveniment care durează TOATĂ ZIUA.

3. Trecerea prin faţa televizotului este strict interzisă.

4. Reluările golurilor sunt foarte importante. Nu contează că le-am văzut deja. Vreau să le văd din nou.

5. Frigiderul trebuie umplut cu bere şi cidru 24 de ore, 7 zile pe săptămână.

6. Dacă/Când Anglia pierde, nu vreau să te aud că îmi spui: "E doar un joc", "Treci peste asta", "Vor câştiga data viitoare".

7. Dragostea şi afecţiunea trebuie să aştepte până la pauză sau până la finalul meciurilor.

8. Orice eveniment care ar putea apărea în timpul Mondialului trebuie discutat înainte.

9. Nu mă întreba care sunt regulile unui ofsaid.

10. Când te strig să fii pregătită să: îmi aduci ceva de băut, îmi aduci ceva de mâncare, aduci baterii pentru telecomandă”, sunt regulile concepute de fanul înfocat.

Soția acestuia chiar a semnat contractul, iar britanicul l-a publicat pe rețelele de socializare, imaginea devenind rapid virală.

 

Comentarii Facebook