Duminica 22 Decembrie

Imagini din a DOUA zi de #UNTOLD. Festivalul a adunat 90.000 de oameni în a doua zi - FOTO

 

A doua zi a festivalului UNTOLD a atras în tărâmul plin de magie peste 89.000 de participanți din toate colțurile lumii.

 

Cel mai așteptat artist al serii a fost dj-ul KYGO care le-a oferit fanilor un show incredibil, condimentat cu acorduri de pian, orchestră și chiar cu prezența unui invitat surpriză pe scenă. KYGO a ajuns aseară pentru prima dată pe scena festivalului UNTOLD și a fost impresionat de numărul mare de fani care îl așteptau să urce pe scenă.

 

Scena este impresionantă, iar marea de oameni care mă așteaptă de atâta timp este incredibilă. Înainte să vin aici, am vorbit cu foarte mulți artiști din jurul meu și toți îmi spuneau același lucru: UNTOLD e festivalul la care trebuie să fii pe mainstage în fiecare an. Așa că mi-am dorit foarte mult să ajung aici și mă bucur enorm că sunt aici”, a declarat KYGO.

 

Pe scena principală a urcat aseară și JASON DERULO, atât de așteptat de fanii festivalului UNTOLD. Artistul american a fost prezent anul trecut la festivalul NEVERSEA, însă și-a dorit să ajungă și pe scena principală a festivalului UNTOLD.

 

Publicul din România înseamnă pentru mine o nebunie frumoasă și ne potrivim aici foarte bine, pentru că și eu am în mine o parte din nebunia lor. Sunt primit cu atât de multă căldura de fiecare dată când ajung aici. Am simțit și în aceasta seară energia lor pozitivă și pentru mine a fost incredibil că au cântat alături de mine, vers cu vers”, a declarat la finalul show-ului, JASON DERULO.

 

Un alt artist așteptat de fanii festivalului a fost legendarul DJ TIESTO. Prima seară a continuat apoi cu un artist deja cunoscut de fanii UNTOLD, DON DIABLO. Dupa prezența la ediția de anul trecut, artistul și-a dorit foarte mult să facă parte și în acest an din line-up-ul festivalului UNTOLD. ”România, te iubesc!” au fost primele cuvinte pe care artistul le-a rostit în momentul în care a urcat pe scenă.

 

Pe scena principală a festivalului UNTOLD au urcat în a doua seară Manuel Riva, Vanotek, Jason Derulo, Kygo, Tiesto, Don Diablo și KSHMR. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști: Solomun, Satra B.E.N.Z, Noisia, Modestep și mulți alții.

 

Show-urile lui Jason Derulo, KYGO, Tiesto, Don Diablo și KSHMR au putut fi urmărite live pe pagina de facebook a festivalului UNTOLD, pe canalul YOUTUBE, pe PRO TV Plus și sunt retransmise integral pe MTV România. Și ultimele două zile ale festivalului vor fi transmise live pe canalele mai sus menționate. PRO TV va transmite în premieră, live, concertul lui ARMIN VAN BUUREN de la festivalul UNTOLD.

 

Anul acesta, în premieră pentru Romania, PRO TV va transmite UNTOLD LIVE – Armin van Buuren. În noaptea dinspre duminică spre luni, de la 02:15, Armin van Buuren va ajunge în casele tuturor românilor care își doresc să simtă atmosfera unică de la UNTOLD. În 2017, celebrul DJ a mixat timp de 5,5 ore, fără nicio pauză, show-ul sau de la UNTOLD fiind în fiecare an unul din cele mai așteptate concerte din România.

Comentarii Facebook