Miercuri 25 Decembrie

Influencerii, anunțați de ANPC că pot rămâne fără conturi. „Vedetele” de la Cluj preferă să-și marcheze „subtil” publicitatea


Protecția Consumatorilor trage un semnal de alarmă cu privire la influencerii care nu-și marchează publicitatea atunci când fac reclamă la produse și servicii pe rețelele de socializare. În caz contrar, riscă  suspendarea conturilor de social media.

În același timp, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), vrea ca influencerii să-și plătească taxele la stat. 

Protecția Consumatorilor monitorizează deja acest fenomen și a descoperit că mai mulți influenceri, care promovează produse și serivicii prin intermediul rețelelor de socializare, nu își marchează publicitatea. 

Este o publicitate mascată. Sunt categorii vulnerabile de urmăritori, tineri şi mai ales copii care urmăresc asfel de postări care au un conţinut privind promovarea produselor de vapat. Vapingul. Şi celelalte postări care se referă la consumul de tutun şi energizante. Induc în eroare consumatorul”, a spus Sebastian Hotca, preşedintele interimar ANPC, pentru Observator News.

Un exemplu este Carmen Grebenișan, una dintre cei mai cunoscuți influenceri, aceasta având pe Instagram o comunitate formată din 692.000 de oameni, iar pe TikTok a reușind să strângă de-a lungul anilor 331.037 de oameni. Având în vedere aceste numere impresionante, Carmen Grebenișan primește constant oferte de produse și servicii pe care să le promoveze comunității sale, însă aceasta face parte din categoria influencerilor care îți marchează „subtil” publicitatea, adăugând doar un „ad” la finalul postării. 


WhatsApp Image 2024-05-20 at 11.09.29.jpeg

WhatsApp Image 2024-05-20 at 11.09.30.jpeg

În cazul marcării publicității, atât Instagram, cât și TikTok are funcții speciale pentru reclame, cum ar fi butonul de paid partnership. De exemplu, Alina Ceușan, o altă influenceriță din Cluj-Napoca, se folosește de funcționalitățile aplicaților în acest sens pentru marcarea reclamelor. 

WhatsApp Image 2024-05-20 at 11.09.30.jpeg

Discuţia legată de marcarea publicităţii este un punct dureros. Evident că publicitatea trebuie marcată pentru că, din punct de vedere etic, consumatorul trebuie să facă distincţia dintre o reclamă plătită şi o recomandare pur şi simplu personală”, spune Dragoș Stanca, expert digital.

Potrivit lui Sebastian Hotca, pentru început, cei mai urmăriți influenceri din România vor fi invitați la discuții. 

Vrem să existe un dialog între noi şi influenceri. Pentru ca ei să înţeleagă care sunt consecinţele. Se poate ajunge chiar la închiderea acestui site”, anunță Sebastian Hotca.

ANAF a pus ochii pe banii influencerilor 

Mai mult, și ANAF are pretenții de la influenceri și anume să-și plătească taxele la stat. Din 2023 și până în prezent, ANAF a descoperit că 180 de persoane care câştigau bani din social media aveau venituri nedeclarate de 270 de milioane de lei.

Spre exemplu, de curând, Nicolae Guță a făcut o sumă fabuloasă de bani doar dintr-un live pe TikTok. 

Comentarii Facebook