Povestea Dragobetelui: o legendă care spune că Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei și al bunei dispoziții. Acesta mai era numit și Cap de Primăvară sau Cap de Vară și era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, și cu Eros, corespondentul iubirii în mitologia greacă.

Legenda lui Dragobete. Cum a luat naștere Ziua Îndrăgostiților la români? Dragobetele reprezintă sărbătoarea dragostei la români și se celebrează pe data de 24 februarie. Sărbătoarea își are originea de pe vremea dacilor și în credința într-un zeu al iubirii. Nu, nu este vorba de Sf. Valentin, ci despre un alt personaj perceput ca un bărbat frumos și iubăreț.  În acest articol veți afla care este legenda lui Dragobete și cum a luat nașterea sărbătoarea în țara noastră.

Legenda Dragobetelui - care e povestea din spatele sărbătorii amoroase la români?

Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu”, tradus „drag” și „biti”, tradus „a fi”. Mai târziu această denumire slavă a fost adaptată încet la limba noastră, astfel a apărut în Evul Mediu denumirile „Vobretenia” , „Rogobete” sau „Bragobete”. În final, s-a ajuns la denumirea de „Dragobete”, așa cum este și în zilele noastre.

Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreț nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-și piardă mințile. Un fel de Zburător metamorfozat apoi de Maica Domnului într-o floare.

În popor există o legendă care spune că Dragobete era numele fiului renumitei baba Dochia. Aceasta este descrisă ca fiind o femeie extrem de frumoasă și blândă. Femeia a adormit într-o poiană, iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceață și ar fi lăsat-o însărcinată.

Astfel, după nouă luni de zile s-a născut Dragobete.

Dragobetele - în mitologie

La daci, era zeul ce oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În mitologia greacă, păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, „pasăre” în grecește însemnând „mesaj al cerului”, iar în timp această tradiție s-a răspândit și la oameni.

În lumea satului românesc, până la jumătatea secolului al XX-lea, el era sărbătorit la 24 și 28 februarie sau șa 1 și 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile și mituri”.

De Dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în această zi.

Dragobetele este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui făcându-se petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii.

Obiceiuri de Dragobete

 După modelul zburătoarelor, fetele și băieții se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiți pe parcursul întregului an, în mijlocul satului, iar în preajma prânzului, tinerele alergau spre casele lor urmărite de băieți. Se spune că cel care reușea să-și prindă iubita din urmă îi putea fura o sărutare. Acesta era un simbol care reprezenta logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult timp. Astfel, oamenii aflau și ce nunți mai au loc în toamnă. Datorită acestei tradiții, în sate era numai bucurie, iar peste tot se auzea: „Dragobetele sărută fetele”. În plus, se spune că cine participa la această sărbătoare era ferit de boli.

Tot în aceasta zi bătrânii din sat se ocupau mai mult decât de obicei de animalele din gospodărie. Bătrânii credeau că în ziua de Dragobete păsările își aleg perechea pe viață. În zilele noastre, se pare că multe dintre aceste tradiții au dispărut sau se mai păstreze câteva doar în anumite zone din mediul rural.

Legenda Dragobetelui mai spune că toți aceia care au participat la petreceri în această zi erau feriți de boli, fiind foarte sănătoși. Credințele populare sunt de părere că de Dragobete, gospodăriile primeau binecuvântarea cerească a Zeului Iubirii, oferindu-le bunăstare și belșug în case și gospodării.