Sambata 23 Noiembrie

Lucian Mîndruță, val de ironii la adresa Clujului: „M-am simțit ca ruda săracă din provincie care vine în Capitală”


Celebrul jurnalist Lucian Mîndruță face caterincă pe seama marelui orgoliu al clujenilor. Venit într-o vizită la Cluj-Napoca, creatorul digital a făcut o serie de postări pe o platformă de socializare despre cum vede viața în „orașul de 5 stele” din inima Ardealului. Mîndruță a atins mai multe subiecte, traficul infernal, prețurile piperate, dar și mândria clujenilor pentru cum arată orașul lor.

Am ajuns la Cluj și ieri seara m-au luat de la aeroport cu ultimul model de Viano. Cu un șofer poliglot și simpatic, părea asistent universitar. M-am simțit ca ruda săracă din provincie care vine în Capitală. Acum mă duc să-mi curăț adidașii, că nu cred că mă primește cu ei așa în centru”, a transmis Lucian Mîndruță pe pagina sa de Facebook.

Postarea a strâns mii de reacții, lucru care l-a făcut probabil pe jurnalist să continue ironia cu alte două postări: 

Abia la Cluj înțelegi de ce între „trafic” și „tragic” e diferența doar de o literă”.

Tot de la Cluj: mi-am comandat o cafea fără să mă uit la lista de prețuri.Și-acum aș mai bea una, dar am luat deja un credit de nevoi personale pentru sandvișul de la plecare din Otopeni”.

În timp ce unii au savurat umorul fin al fostului prezentator TV, alții s-au simțit „atacați”. 

Simt o oarecare invidie în comentariul dumneavoastră....Nu trebuie, fiecare are dreptul să se simtă cum dorește și gusturile nu se discuta”, a scris Delia.

E frumos la Cluj, bine ai venit, dar nu e nici o supărare dacă nu e pe placul tuturor, să meargă unde le place, unde e mai bine, unde sunt mai mulțumiți și mai fericiți”, a punctat Cristina.

Comentarii Facebook