Vineri 22 Noiembrie

Mădălina Ghenea, „taxată” de fani după ce s-a expus dansând pe mese: „Cum este posibil ca oamenii să nu înțeleagă meseria mea?”


Mădălina Ghenea, frumoasa actriță româncă, în vârstă de 36 de ani, a fost protagonista unui nou video incendiar. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a urcat pe masă, înconjurată de bărbați, dar vestimentația nu a fost de partea ei, și un pas a fost până la a lăsa la vedere mult mai mult decât era cazul. 

Această apariție a generat o varietate de reacții, de la comentarii apreciative până la critici aspre.

Cu toate acestea, în spatele aparențelor, se dezvăluie că această scenă controversată a fost de fapt parte a unei strategii de marketing ingenioase. Momentul capturat pe film s-a dovedit a fi o componentă esențială a unei campanii publicitare, iar Mădălina Ghenea a fost în centrul ei, jucând un rol care poate părea la prima vedere incompatibil cu imaginea sa publică.

„E jenant ce faci”, „ Ce rușine”, „ Ești ahtiată după atenție”, „ Nici nu-ți place să te dai în spectacol. „Mai rău ca o escortă de lux, ca să nu spun mai rău”, sunt câteva dintre comentariile primite de Mădălina Ghenea.

Deseori prezentă în imagini publice în ținute provocatoare, actrița a simțit că este momentul potrivit să îi lămurească pe români de ce dansa pe masă, după ce a văzut confuzia din mediul online.

„Mă întreb cum este posibil ca oamenii să nu înțeleagă meseria mea. Sunt actriță, oameni buni! În viața reală, nu aș dansa niciodată pe mese în fața oamenilor care s-au oferit să fie actori în campania noastră, dar ca actriță am jucat multe personaje diferite. Să văd dau câteva detalii despre următorul meu proiect – voi fi un personaj negativ, dar asta nu înseamnă că sunt unul și în viața reala.

Îmi amintește oarecum de primul meu premiu pe care l-am primit la prestigiosul Festival de Film de la Roma pentru un film italian, când toate ziarele din România scriau că făceam în viața reală ceea ce făceam, de fapt, doar în film. Unii oameni trebuie să se calmeze puțin! Oricum sunteți amuzanți. Sper că voi juca un astronaut… așa că voi, toți ciudații, veți scrie că eu chiar sunt un astronaut, ar fi un vis”, este mesajul scris de Mădălina Ghenea.

Comentarii Facebook