Duminica 22 Decembrie

Madonna susține un recital la finalul Eurovision 2019. Va primi un onorariu URIAȘ


”Regina muzicii pop”, Madonna, va susține un recital la finalul ediției din acest an a concursului Eurovision, ce va avea loc la Tel Aviv, Israel, iar pentru prestația sa, artista se pare că va primi o sumă uriașă.

Live Nation Israel a confirmat recitalul Madonnei, care va consta "în două cântece, inclusiv unul de pe viitorul ei album", potrivit thehollywoodreporter.com.

Presa britanică a scris că Madonna va primi pentru recitalul său un onorariu de 1 milion de dolari.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna, în vârstă de 60 de ani, este şi cel mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Cel de-al 14-lea album de studio al Madonnei va fi lansat spre sfârşitul acestui an şi va fi promovat printr-un turneu, primul, după trei ani de pauză, scrie Mediafax.

După cum a fost anunţat anterior, gazdele Eurovision 2019 vor fi top-modelul Bar Refaeli şi vedeta TV Erez Tal.

Sub sloganul "Dare to dream", Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale s-au înscris 42 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa "Toy".

Comentarii Facebook